REGULILE pe care vânătorii din Moldova TREBUIE să le respecte
Recent a fost dat start sezonului de vânătoare la porumbei, prepeliţe, dar şi vulpi. Pentru a preîntâmpina cazurile de braconaj, poliţia şi reprezentanţii ai Agenţiei ecologice teritoriale şi ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor au efectuat deja 30 razii în țară.
În cadrul acţiunilor, au fost verificați 312 vânători aflați în teren.
Pentru evitarea unor eventuale incidente cu arma, Poliția recomandă vânătorilor să respecte cerinţele de securitate. Totodată, vânătorii trebuie să respecte cu stricteţe următoarele reguli:
- arma poate fi purtată numai de către titularul permisului;
- posesorul armei de vânătoare este obligat să asigure integritatea armei;
- să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzuie sau portocalie-intens;
- se interzice tragerea cu arma încărcată în localităţi sau în apropierea acestora;
- se interzice categoric folosirea armelor cu defecte tehnice;
- în timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vânătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă;
- în timpul încărcării sau descărcării armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pământ, iar după încărcare, arma trebuie pusă la siguranţă, dacă este prevăzută cu aceasta;
- se interzice folosirea cartuşelor cu termen de valabilitate expirat sau degradate, acestea trebuie transmise inspectorului autorizat pentru nimicire;
- se interzice categoric a împuşca asupra unei ţinte neclare (într-o pădure deasă, pe timp de ceaţă, în amurg, contra soarelui, etc.);
- nu se admite de împuşcat în direcţia unui zgomot, asemenea împuşcături pot cauza cele mai grave accidente.
Atenție! Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă.
Un nou nou permis de armă poate fi obținut doar peste o perioadă de 5 ani.
- În atenția şoferilor! Noile facilităţi pentru înmatricularea maşinilor cu numere străine au intrat în vigoare
- BRACONAJ la Cimişlia. Zece vânători, reţinuţi de inspectorii de mediu
- INUMAN! Câţiva "vânători" de la Donduşeni au împuşcat vulpi, apoi şi-au bătut joc de ele (FOTO +18)
- Securitatea mai presus de toate. Parlamentul European a adoptat un nou regulament Schengen
- Controale MAI ASPRE! Întră în vigoare un nou regulament la granițele din UE
- Patru vânători de adrenalină au oferit un show de excepţie într-o uzină din Spania