Zi istorică pentru femeile din India! Curtea supremă a interzis divorţul tradiţional musulman
Curtea supremă din India a decis că Talaq - divorţul tradiţional musulman - este neconstituţional, punând capăt unei practici împotriva căreia femeile din această ţară luptă de ani de zile. Conform tradiţiei musulmane, dacă un bărbat rosteşte incantaţia "Talaq" de trei ori consecutiv, este considerat divorţat oficial, scrie jurnalul.ro.
Triplul "Talaq" "nu este o practică religioasă esenţială şi violează morala şi Constituţia", a decis Curtea Supremă din India cu o majoritate de 3 la 2. Practica Talaq-ului (divorţ, în traducere) fusese atacată la Curtea Supremă din India de către cinci femei care fuseseră repudiate de soţi în această manieră şi două organizaţii non-guvernamentale care militează pentru drepturile femeilor.
"Este o zi foarte fericită pentru noi. O zi istorică", a declarat Zakia Soman, co-fondatoarea Mişcării Femeilor Musulmane din India.
"Noi, femeile musulmane, avem dreptul de a avea acces la justiţie", a adăugat aceasta.
Cei cinci judecători ai Curţii Supreme au reprezentat cele cinci mari religii din India - hinduismul, islamul, creştinismul, sikhismul şi zoroastrianismul. Aceştia au considerat că Talaq este "profund arbitrar" şi le permite bărbaţilor să "pună capăt unei căsnicii dintr-o toană sau dintr-un capriciu".
Practica triplului Talaq nu apare în textele sacre musulmane, însă este o tradiţie veche arabă, răspândită odată cu Islamul.
Un bărbat poate rosti Talaq atunci când consideră că soţia sa a greşit, ceea ce constituie un "divorţ mic", pe durata căruia soţia nu se poate atinge de soţ.
Talaq rostit de trei ori duce la un divorţ definitiv, fără ca soţia să aibă un cuvânt de spus. Practica a fost abolită de majoritatea statelor musulmane, însă supravieţuise în India, unde nu există o lege unitară privind starea civilă, ci legi locale croite în funcţie de religia diferiţilor indieni.
180 de milioane de musulmani trăiesc în India, căsătoria, divorţul şi transferul de proprietate, inclusiv moştenirea, fiind legiferate în funcţie de tradiţia religioasă, în cazul lor.
În cazul femeilor, divorţul poate fi iniţiat doar cu acordul soţului şi presupune compensarea acestuia, în cazul în care este de acord cu separarea
- Curtea Supremă a Indiei a recunoscut existența unui al "treilea gen". Transsexualii se vor bucura de toate drepturile
- Testul prenatal va deveni obligatoriu în India
- Poliţia din India a arestat o capră. Animalul și stăpânul riscă până la doi ani de închisoare
- FĂRĂ PRECEDENT! O companie aeriană a realizat cel mai lung zbor operat doar de FEMEI
- India a lansat cu succes o rachetă în cosmos (VIDEO)
- INCREDIBIL! Ce fac femeile din India cu telefoanele Nokia vechi