Mai mulţi studenţi din Germania vor trăi "visul moldovenesc"
Un grup din 12 studenți din instituțiile universitare din Germania, participă în perioada 23 august-12 septembrie la cea de-a IX-a ediție a școlii de vară cu genericul: "O societate în schimbare? Aspecte istorice, culturale și sociale". Studenții vor avea mai multe întâlniri cu reprezentanții instituțiilor guvernamentale și ai societății civile, la care vor avea oportunitatea să cunoască despre situația social-politică din Republica Moldova, dar și aspectele istorice ale diferitor regiuni, transmite IPN.
Participanții, care sunt licențiați în științe politice și administrative, științe sociale, istorie, vor avea posibilitatea să interacționeze cu reprezentanți ai instituțiilor internaționale și vor beneficia de un curs intensiv de limba română, cu scopul de a forma și perfecționa abilitățile de comunicare. Pentru a se familiariza cu regiunile Moldovei, ei vor merge și în excursii la Orheiul Vechi, Bender, Tvardița, Cernăuți etc.
Reprezentatul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a remarcat că tematicile școlilor de vară abordate până acum reflectă problemele nu doar ale Republicii Moldova, dar și a unei societăți în schimbare.
Funcționarul a dat asigurări că tinerii vor avea parte de profesori foarte buni și de o echipă care îi va susține în toate activitățile la care urmează să participe.
"Ne bucură că inițiativa este una constantă. Putem demonstra că circulația poate avea în ambele direcții, studenții din Germania să vină în Moldova și invers. Credem că într-un timp atât de scurt nu se poate de învățat la perfecție limba română, dar cu așa profesori buni suntem siguri că puteți face progrese", a spus Vasile Dumbravă, vicepreședinte Moldova-Institut-Leipzig (MIL).
Jozef Sallanz, lector Serviciul de Schimb Academic (DAAD), a spus că DAAD oferă o multe posibilități precum burse, traduceri pentru studenții care vor să meargă să învețe în Germania. Totodată, a remarcat că a fost aleasă o perioadă favorabilă din punct de vedere politic a desfășurării aceste ediții a școlii de vară, deoarece în Moldova au avut și vor avea foarte multe schimbări la nivel politic.
Theresa Kocher este studentă la științe sociale și culturale, dar face și economie, în Germania. Tânăra spune că nu este pentru prima dată în Republica Moldova, dar de fiecare dată este foarte fericită să se afle aici. Ea spune că pe parcursul școlii de vară își dorește să cunoască mai mult țara, oamenii, cultura și limba.
Tilman Schaechtele, cunoaște limba română după ce a stat un an în România, unde a făcut voluntariat. Tânărul spune i-a plăcut mult România, apoi a venit și în Moldova pentru că se vorbește aceiași limbă. Acesta a mai spus că Republica Moldova este o țară interesantă, inclusiv pentru că se vorbește și limba română și limba rusă.
Școala de vară moldo-germană este sprijinită financiar de Ministerul Federal pentru Educație și Cercetare în cadrul programului "go east-sommerschulen" al Serviciului German de Schimb Academic și a fost inițiată de către președintele Moldova-Institut Leipzig, profesorul și academicianul, Klaus Bachmann, în anul 2009.
Scopul programului este de a crea o punte de legătură între tinerii din ambele țări și de a spori interesul studenților și doctoranzilor din Germania pentru Republica Moldova și limba română.
- START BAC! Emoţii pentru absolvenţii liceelor care studiază în altă limbă decât cea română
- CEL MAI SINCER candidat la BAC: Am dormit la orele de limba română (VIDEO)
- BAC 2017. Absolvenţii de licee susţin examenul la limba de instruire
- START examenelor repetate. Elevii care nu s-au prezentat la sesiunea de bază vor susţine astăzi proba la limba română
- BAC 2017. Emoții mari pentru elevii școlilor cu predare în limba rusă. Astăzi au susținut proba repetată la limba română
- Motivul hilar pentru care un elev nu s-a prezentat la BAC: "Am fost la peşte şi nu am putut să mai ajung" (VIDEO)