PREMIERĂ! Andrian Candu a oferit Medalia Democrației unor personalități care au contribuit la dezvoltarea Moldovei
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a oferit Medalia Democrației și diplome care au avut o contribuție remarcabilă în dezvoltarea Republicii Moldova.
"Sunt onorat și cu emoții frumoase inaugurez o tradiție nouă în istoria Parlamentului. Vom acorda anual distincții oamenilor care au reușit prin profesionalism, curaj și talent să schimbe Moldova. Artiști cu renume, funcționari modești, militari care apără pacea departe de hotarele țării noastre, polițiști care o apără acasă, medici, profesori și manageri care aduc schimbarea, făcându-și treaba excelent la locul de muncă", a menționat Andrian Candu.
Cea mai înaltă distincție a Parlamentului "Medalia Democrației" a fost acordată maestrului Eugen Doga, primului președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu, maiorului Ghenadie Bulgac și funcționarului Oleg Ganușceac.
Totodată, au fost decernate diplome de onoare și diplome de gradele I, II și III ale Parlamentului. Cele 31 de diplome au fost acordate profesioniștilor în diferite domenii care au reușit să înregistreze performanțe în activitatea lor de-a lungul timpului.
"Am descoperit în acești 26 de ani că independența politică nu rezolvă imediat toate problemele și, mai grav, nu ne face independenți economic, energetic sau de război informațional. Eliberarea nu a adus libertate, iar libertatea nu ne-a lăsat alegere. A trebuit, și încă trebuie, să muncim, să riscăm, să învățăm din mers", a spus Andrian Candu.
Potrivit lui, "oamenii care au trecut de la electricitate la opaiț și apoi la smartphone într-o singură generație sunt oameni care nu vor accepta niciodată să aștepte timpuri mai bune". ”Sunt mândru că asemenea oameni sunt cetățenii Republicii Moldova. Voi- sunteți Moldova. Acum este timpul ca să ne unim forțele ca să reușească ţara", a declarat Candu.
Distincțiile Parlamentului au fost instituite, în premieră, în acest an, iar candidaturile laureaților au fost înainte, la solicitarea Legislativului, de autoritățile publice.