Lăudați de Pavel Filip pentru fapta eroică. Cine sunt polițiștii care au salvat ieri o gravidă în plin trafic
Gestul a doi inspectori de patrulare care i-au salvat viaţa unei gravide, blocată în trafic, l-a impresionat pe prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a menţionat că dacă fiecare dintre noi va da dovadă de mai multă omenie şi cumsecădenie atunci societatea va fi mult mai bună. Femeia însărcinată în luna a şaptea se află sub supravegherea medicilor şi este în afara oricărui pericol, la fel ca şi băieţelul pe care îl aşteaptă.
Totul s-a întâmplat pe strada Calea Ieşilor din sectorul Buiucani. Cei doi poliţişti au fost opriţi în trafic de un şofer, care le-a cerut ajutorul, pentru că femeia însărcinată care era în maşina acestuia se simţea rău.
"Am reacţionat promt aprinzând girofarul şi sonorul am plecat direct la Centrul Mamei şi Copilului. Eu cred că maxim cinci minute cred că nu mai mult timpul care a durat cât am escortat automobilul dat", a spus inspectorul de patrulare Alexandru Pasat.
Gravida a fost dusă la Institutul Mamei şi Copilului, unde se află sub supravegherea medicilor. Sarcina femeii decurgea cu anumite complicaţii, iar intervenţia la timp a doctorilor a fost vitală.
"Intervenţia timpurie în practic toate problemele legate cu sarcina întotdeauna poate fi crucială, există situaţii în care întârzierile pot însemna complicaţii ulterioare sau chiar pierderea copilului", a spus purtătorul de cuvânt al IMC, Steluța Andreeva.
Gestul inspectorilor de patrulare care i-au salvat viaţa gravidei şi fătului ei a fost înalt apreciat de premierul Pavel Filip.
"Este un gest frumos care în principiu ar trebui să servească exemplu pentru toţi şi dacă vom da cu toţii dovadă de mai multă omenie şi cumsecădenie atunci va fi mult mai bine în societate", a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
Poliţiştii spun că laudele venite din partea lui Pavel Filip îi motivează să facă şi mai multe fapte bune.
"Este o cinste şi o onoare pentru întregul efectiv al poliţiei. Îmi pare că am făcut un lucru foarte bun", a spus inspectorul de patrulare, Vlad Gurin.
Premierul l-a rugat pe ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, să le transmită mulţumiri celor doi agenţi de patrulare.
- Consumatori de droguri, surprinşi în flagrant de poliţişti (VIDEO)
- ACCIDENT cumplit în Botoșani. Un copil în vârstă de 14 ani a murit. Șoferul avea 16 ani
- CAZ ŞOCANT la Petreşti. Un tată şi-a ucis în bătaie propriul copil. Motivul este REVOLTĂTOR
- Mega surpriză într-o maternitate. O proaspătă mămică a izbucnit în plâns după ce a primit o veste neașteptată (VIDEO)