Franţa va mări numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii. Ce riscă părinţii care nu vor ţine cont de noile măsuri
Franţa va mări, începând din 1 ianuarie, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii, de la trei la 11, scrie digi24.ro.
Măsura a fost anunţată iniţial în luna iulie şi a generat o polemică aprinsă în Hexagon.
În prezent, numai trei vaccinuri sunt obligatorii pentru copii în Franţa: împotriva difteriei (din 1938), împotriva tetanosului (din 1940) şi împotriva poliomielitei (din 1964). Acestea se administrează simultan, sub denumirea de DTP, şi sunt necesare trei doze înainte de vârsta de 18 luni.
Alte opt vaccinuri sunt recomandate la ora actuală: împotriva tusei convulsive, a rujeolei, a oreionului, a rubeolei, a hepatitei B, a bacteriei Haemophilus, a gripei, a pneumococului şi a meningococului C. Acestea vor deveni obligatorii de anul viitor.
„Va fi din 1 ianuarie”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Agnès Buzyn, joi. „Bineînţeles că le vom lăsa timp familiilor să se pună în ordine pe parcurs, pentru că este exclus să obligăm oamenii să se vaccineze de urgenţă”, a adăugat ea.
Părinţii care refuză vaccinarea obligatorie riscă, teoretic, până la şase luni de închisoare şi 3.750 de euro amendă. Însă ministrul a precizat că ia în calcul introducerea unei clauze de scutire. „Obiectivul meu nu este să sancţionez. Obiectivul aceste obligativităţi este să câştigăm încrederea francezilor”, a afirmat ea.
De ce este necesară trecerea de la 3 la 11?
Principalul argument este scăderea ratei de acoperire vaccinală şi reapariţia unor boli. „Ideea este ca cei 15% dintre copii (care sunt nevaccinaţi – n.r.), care îi pun în pericol pe ceilalţi şi care favorizează reapariţia de epidemii care se soldează în prezent cu morţi să se pună în ordine, pentru a apăra restul populaţiei”, a explicat Buzyn.
La sfârşitul lunii iunie, la Marsilia, o adolescentă de 16 ani a murit de o formă foarte rară şi gravă de rujeolă, boală împotriva căreia nu fusese vaccinată. Înainte de ea, rujeola a provocat moartea a 10 copii în Franţa, începând din 2008.
„Îmbunătăţirea acoperirii vaccinale este un obiectiv major de sănătate publică, iar medicul are un rol esenţial pentru a învinge dezinformarea şi reticenţele unor părinţi”, a reacţionat Confederaţia Sindicatelor Medicale (CSMF).
Introducerea noilor vaccinuri obligatorii necesită o lege, care va fi integrată în pachetul denumit Proiectul de finanţare şi securitate social, ce va fi discutat de Parlament în toamnă.
Criză de încredere
Însă francezii au din ce în ce mai puţină încredere în vaccinuri. Potrivit unui sondaj publicat în octombrie 2016, numai 69% dintre persoanele întrebate spun că au încredere în vaccinare – cea mai scăzută proporţie din 2012 încoace.
Mişcarea antivaccin critică gradul de periculozitate al serurilor, în special din cauza unor adjuvanţi precum aluminiul, şi acuză laboratoarele şi companiile farmaceutice că acordă prioritate profitului, sacrificând sănătatea copiilor.
Un caz emblematic este campania amplă de vaccinare împotriva hepatitei B, din 1994, care a generat suspiciuni de legături cu boli neurologice, precum scleroza în plăci.
Teorie şi practică
Distincţia dintre vaccinurile obligatorii şi cele recomandate, care va dispărea în ianuarie, a devenit oricum mai degrabă teoretică în Franţa. Astfel, din 2008, DTP nu se mai vinde singur, iar laboratoarele îl asociază cu alte vaccinuri, sub formă de seruri polivalente, mai scumpe.
În februarie, Consiliul de Stat a cerut Guvrnului să pună capăt acestei incoerenţe.În condiţiile în care vaccinurile sunt polivalente, Guvernul subliniază că, în practică, creşterea numărului de vaccinuri obligatorii nu va duce şi la o creştere a numărului de înţepături pentru majoritatea copiilor. Astfel, cele 11 vaccinuri obligatorii reprezintă 10 injecţii, împărţite pe o perioadă de doi ani.
Potrivit unei statistici a Ministerului Sănătăţii, 70% dintre copii primesc deja cele 10 injecţii în primii doi ani de viaţă, iar 80% primesc peste opt injecţii.
AFP notează, însă, că dificultăţile de aprovizionare afectează regulat stocurile de vaccinuri din ţară.
- Gruparea teroristă Boko Haram a obligat 83 de copii să se detoneze anul acesta
- A cincea ediție a Festivalului DOR a reunit participanți din 14 țări. Ce activități le-au pregătit organizatorii (VIDEO/FOTO)
- Un grup de romi din România au furat bunuri de un milion de euro din buzunarele turiștilor de la Disneyland
- Franţa va trebui să închidă mai multe reactoare nucleare. Care este motivul
- Un bărbat din Marea Britanie are 59 de copii, iar încă 7 se vor naște în curând. Cum a fost posibil acest lucru