Armata Naţională la 26 de ani. Manifestările dedicate acestei zi au început cu depuneri de flori
Armata Naţională împlineşte astăzi 26 de ani de la fondare. Cu acest prilej, în ţară sunt organizate mai multe festivităţi. În Chişinău, manifestările au început cu depuneri de flori la Complexul Memorial „Eternitate” şi la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. De asemenea, prin Capitală au defilat 20 de maşini militare.
Conducerea Ministerului Apărării a depus, în această dimineaţă, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
"Cu această ocazie le doresc tuturor militarilor, angajaţilor civili în primul rând sănătate, bunăstare, linişte sufletească, la mai mult şi la mai mare şi ca Armata Naţională să ajungă unde îşi doreşte ea"
Cei care îşi dedică viaţa pentru patrie au fost şi astăzi prezenţi la datorie.
"Pentru mine este o zi deosebită în viaţa mea, eu o sărbătoresc ca şi ziua mea de naştere, practic de o perioadă de 15 ani îmi îndeplinesc serviciul în rândurile Armatei Naţionale. Noi o sărbătorim la datorie ziua de astăzi, asigurăm activităţile care sunt puse în faţa noastră"
Premierul Pavel Filip a transmis un mesaj de felicitare pentru militari. Oficialul le-a mulţumit pentru credinţa şi devotamentul de care dau dovadă. Filip a mai menţionat că Armata este în proces de transformare şi că, în scurt timp, urmează să devină una de tip european, mai profesionistă, mai organizată şi disciplinată.
Şi preşedintele Igor Dodon a publicat un mesaj de felicitare pe pagina sa de facebook. Acesta a menţionat că Ziua Armatei Naționale este ziua în care se celebrează patriotismul, iar încrederea pe care o au cetățenii în militari demonstrează că aceasta este purtătoare de valori naționale.
Sărbătoarea va continua la Complexul Etno-cultural "VATRA", unde Orchestra Prezidenţială împreună cu ansamblul „Doina Armatei”, dar şi mai multe structuri din cadrul forţelor armate vor prezenta un spectacol inedit dedicat Zilei Armatei Naţionale. Decretul despre crearea Armatei Naţionale a fost semnat de primul preşedinte al Moldovei, Mircea Snegur, în data de 3 septembrie 1991.