Ajutor pentru tinerii părinți. CSP a lansat un ghid cu sfaturi și reguli de bază
Dacă nu eşti informat pare destul de greu să fii părinte. De aceea, specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică din Chișinău au decis să le vină în ajutor tinerelor familii şi au lansat un ghid care include reguli de bază în creşterea unui copil. Îndrumarul poate fi găsit şi pe site-ul oficial al instituției.
Din broşură, părinţii pot afla cum să se descurce în diferite situaţii, ce au de făcut atunci când micuţii se îmbolnăvesc, dar şi despre alimentaţia corectă a acestora. Ghidul le poate fi de mare ajutor și celor care își pregătesc picii de grădiniță, astfel, ghidul mai conţine indicii în alegerea potrivită a instituţiei preşcolare.
Pentru ca broşura să fie cât mai utilă, la crearea acesteia au luat parte şi părinţii. La ei au ajuns primele o sută de exemplare tipărite, iar cei de la Centrul de Sănătate Publică promit să organizeze traininguri pentru ei.
"Părinții activi din Grupul Părinților Solidari, dar și alți părinți, din toate cinci sectoare ale municipiului Chișinău vor fi instruiți. Pentru ca ei apoi să poată, în rândul părinților care sunt, să ducă această informație", s spus medicul șeful Centrului de Sănătate Publică, Luminița Suveică.
Și Direcția Educație Chișinău este gata să-i ajute pe părinții care nu sunt mulțumiți de situația din grădinițe.
"Din păcate, într-adevăr, la noi sunt foarte multe instituții care necesită a fi formați ei, în primul rând, cum să lucreze cu părinții. Asta ne va oferi ajutorul să începem poate ulterior cursuri cu educatorii, în primul rând, pentru ca ei să poată comunica cât mai eficient", a spus şeful Direcției Generale Educaţie, Tineret şi Sport, Alexandru Fleaș.
Mamele se bucură că vor putea găsi sfaturi ale specialiştilor în ghid, şi nu se vor mai baza pe cele ale prietenelor atunci când nu au ştiut ce să facă.
"Mereu este nevoie de ajutor, mai ales la primul copil, când ești neștiutor și ești mereu în panică când ceva se întâmplă."
"Dacă era o problemă de sănătate, la medicul de familie sau la medicul pediatru la care ne adresăm, dacă este o chestie de educație, desigur că mai căutăm, ne informăm și pe internet, și la cunoscuți."
"De regulă, mă informez de pe Internet, de la prietene, de la cei care au experință. Google îmi sare în ajutor. Mă informez pe internet, de la prietene, neapărat de la cei care au experiență. Internetul nu este nici o sursă de informare rea, nici una bună. Este important să știi ce trebuie să faci cu informația".
Centrul de Sănătate Publică Chișinău urmează să tipărească în jur de zece mii de exemplare care să ajungă în grădinițele, spitalele și instituțiile sociale din Capitală. O singură broșură costă 30 de lei, așa că CSP se bazează pe ajutorul autorităților locale și al părinților.
- Preziceri astrale: Când te vei căsători, în funcţie de zodie
- Nu folosi emoticoane în corespondenţa de serviciu! Află care este motivul principal
- Coreea de Nord și-a deschis ușa pentru turiști. Prima agenţie care a primit licenţa pentru tururi este din Moscova
- Care sunt șansele să naști gemeni, potrivit experților
- Cea mai mare rată de sinucideri în rândul tinerilor, înregistrată într-una dintre cele mai dezvoltate ţări ale lumii
- S-au luat la ceartă din cauza unui caiet. Ce a urmat este GROAZNIC (VIDEO)