Andrei Braguţa a fost torturat de colegii de celulă, iar gardienii NU AU INTERVENIT
Andrei Braguţa a fost torturat de deţinuţii cu care împărţea celula, iar gardienii nu au intervenit pentru a stopa violenţele. Primele concluzii ale expertizei medico-legale au arătat că Braguţa ar fi suferit lovituri puternice la cap, mâini şi cutia toracică.
Mai mult decât atât, acest lucru este demonstrat şi de probele acumulate până acum, dar şi din declaraţiile martorilor.
CITEŞTE ŞI: Cazul Andrei Braguţa: PG a deschis DOSAR PENAL PENTRU TORTURĂ ŞI RELE TRATAMENTE
Potrivit procurorului-șef al Secției combatere tortură al PG, Ion Caracuian, deţinutul Andrei Braguţa ar fi strigat după ajutor, însă poliţiştii ar fi intervenit doar cu observaţii şi atât.
Procuratura Generală a deschis un dosar penal pentru tortură şi rele tratamente. Trei poliţişti şi doi deţinuţi au fost reţinuţi, iar alţi doi sunt încătuşaţi, în prezent, în alte anchete.
CITEŞTE ŞI: Cazul Andrei Braguţa. Cine sunt cei trei poliţişti acuzaţi de tortură şi rele tratamente
Procurorul general, Eduard Harunjen a declarat că responsabilii din sistemul penitenciar, magistraţi, dar şi procurori vor fi anchetaţi în acest dosar.
PUBLIKA.MD aminteşte că Andrei Brăguţa a fost reţinut în data de 15 august, după ce conducea automobilul cu viteză excesivă, inclusiv pe contrasens, punând în pericol viața și securitatea altor participanți la trafic.
Poliția a reușit să-l oprească după o urmărire ca în filme și doar după ce au intervenit mai multe echipaje. Fiind escortat la poliţie, acesta i-a înjurat pe oamenii legii. La parcarea specială, unde a fost dus automobilul tănărului, el a sărit la bătaie la polițiști.
Andrei Brăguţă a decedat în data de 29 august, iar cauza ar fi insuficiență respiratorie, bronhopneumonie purulentă. Avocații acestuia cred că decesul putea fi evitat.
Avocaţii mai spun că astăzi tatăl decedatului a depus mărturii la procuratură. În ziua reținerii, acesta a fost și la inspectoratul de poliţie. Din imaginile apărute pe internet se vede cum Andrei îl înjură si pe tatăl său, care încerca să-l calmeze.
În urma anchetei inițiate de Inspectoratul General al Poliției pe acest caz, inspectorul de serviciu, inspectorul inferior, ofițerul principal, toți angajați ai Serviciului de Gardă al Izolatorului de Detenție Provizorie, și locțiitorul comandantului Batalionului Special de Escortă și Pază al Poliţiei Capitalei au fost suspendați din funcție.
Social
- PRECIZĂRILE Poliţiei în cazul decesului tânărului Andrei Brăguţa
- ANCHETĂ DE PROPORŢII la DIP şi Poliţie. Mai mulţi factori de decizie, suspendaţi din funcţie
- Filmul care răstoarnă manipulările opoziţiei. Imagini violente de la reţinerea lui Andrei Brăguţa (VIDEO)
- Promo-Lex îndeamnă Partidul Acţiune şi Solidaritate să nu politizeze cazul lui Andrei Brăguţă
- Festivalul Medieval la cea de-a patra ediţie. Toţi amatorii de lupte medievale sunt aşteptaţi la Complexul Etno-Cultural "Vatra"
- Cazul Andrei Brăguţa: PG a deschis DOSAR PENAL PENTRU TORTURĂ ŞI RELE TRATAMENTE