Val de înşelăciuni pe reţelele de socializare! ATENŢIE, vă puteţi pierde datele personale şi conturile din bancă
Escrocii online devin tot mai inventivi şi încearcă prin diferite metode să ademenească utilizatorii naivi. Mai nou, pe unele reţele de socializare au apărut postări false prin care companii aeriene importante, precum Turkish Airlines, Emirates sau Tarom, oferă în dar bilete de avion. Specialiştii IT atenţionează că totul este doar o şarlatanie, prin care sunt furate date personale.
În postările false, sunt promise două bilete de avion, oferite în urma participării la un concurs. Iniţial, mesajul trebuie distribuit la opt prieteni, după care sunt cerute date personale, inclusiv cardul bancar. În spatele acestor mesaje stau nişte hackeri.
"Ei urmăresc să obţină datele personale sau să obţină profit. Vedeţi că este o pagină credibilă, sunt şi persoane, care comentează că sunt acel norocos bărbat de pe pământ, care am câştigat două bilete, visul meu a devenit real", a zis Natalia Spânu, şeful Centrului de securitate cibernetică din cadrul CTS.
Specialiştii IT atenţionează utilizatorii să nu cadă în plasă şi să aibă mare grijă atunci când îşi dezvăluie datele personale.
"Datele personale în general nu trebuie nicăieri afişate sau postate public. Cu datele voastre se poate de deschis carduri, se poate de făcut careva contracte, de înregistrat pe paginile web. Orice protecţie nu vei avea pe calculator, sau orice reţea securizată sau protejată nu te ajută dacă tu singur cu mâna ta faci aceste acţiuni", a spus Stanislav Isacov, specialist IT.
Inspectoratul Naţional de Investigaţii nu a înregistrat deocamdată sesizări din partea cetăţenilor Republicii Moldova în aceste cazuri.
Mai multe tentative de scam şi phishing îi vizează zilele acestea pe utilizatorii de Facebook şi WhatsApp din România.
Bilete cadou de la companii aeriene (TAROM şi Lufthansa au fost ţintite) sau vouchere pentru cumpărături (Kaufland şi eMAG) sunt momelile cu care infractorii cibernetici au încercat să extragă datele personale şi bancare ale utilizatorilor de Facebook şi de WhatsApp.
Numele companiei TAROM este folosit într-o campanie de scam & phishing, după acelaşi model cu campania KLM despre care am scris luna trecută. Aceeaşi inginerie, acelaşi design, aceleaşi texte, aceeaşi înşelătorie: câştigi 2 bilete gratuite dacă răspunzi la întrebări şi dai share pe Facebook.
Reacţia companiei româneşti a fost una foarte rapidă. TAROM a infirmat campania pe Facebook şi a direcţionat utilizatorii către site-ul real al companiei.
Social
- Ziua tăcerii în Ucraina. Ţara se află în pragul alegerilor parlamentare anticipate
- Sunt nevinovaţi! Designerii celebrei case de modă Dolce & Gabbana scapă de urmărire penală
- Patru persoane arestate pentru că au publicat episodul patru din noul sezon Game of Thrones
- Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)
- Al doilea transportator aerian din Germania s-a declarat în insolvență
- Vremuri grele pentru HBO! Hackerii ameninţă că vor publica ultimul episod din "Game of Thrones"