DEMN DE LAUDĂ! Cum a ajutat un şofer de autobuz o fată care întârzia la școală
Un șofer de autobuz din Marea Britanie a fost lăudat pe rețelele de socializare pentru gestul pe care l-a făcut pentru a ajuta o fată care întârzia la școală, chiar în prima zi. El a coborât din vehicul și i-a chemat acesteia un taxi, pe care l-a și plătit, notează The Telegraph, citează libertatea.ro.
Fapta șoferului de autobuz din orașul Leeds a fost făcută publică de o femeie, care a fost martoră. Aceasta a povestit că bărbatul a oprit autobuzul, după ce a observat o elevă supărată pe marginea drumului.
"Acest șofer de autobuz de pe numărul 16 merită o bătaie pe umăr. O fată care aștepta autobuzul pe partea greșită a drumului și era supărată că va întârzia la școală în prima zi. Șoferul nu doar că i-a chemat un taxi, dar a și condus-o la Tesco și a plătit pentru taxi… Acum, acesta este un motiv pentru care nu mă deranjează că autobuzul meu a întârziat. A fost și modest… de parcă era lucrul normal pe care trebuia să-l facă", a scris britanica pe Facebook, iar postarea ei a devenit virală.
Mai mulți internauți au comentat imediat și au lăudat fapta șoferului de autobuz.