Trump a anulat programul DACA, prin care 800 de mii de copiii au ajuns ilegal în SUA
Soarta a aproximativ 800 de mii de copiii ai imigranţilor ajunşi ilegal în Statele Unite, cunoscuţi sub numele de "Dreamers" rămâne incertă. Congresul american are la dispoziţie şase luni pentru a adopta legea prin care se renunţă la programul DACA, ce le permitea minorilor străini veniţi clandestin să studieze sau să lucreze în America. Decizia a fost luată de administraţia Trump pentru a proteja locurile de muncă ale americanilor.
"Sunt cu sufletul alături de oamenii despre care vorbim. Ţin foarte mult la aceşti copii, care au devenit deja adulţi. Noi nu avem însă o altă soluţie. Trebuie să fim capabili să facem ceva. Cred că această soluţie va da rezultate, iar pe termen lung vom vedea că am luat o decizie corectă", a declarat preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Trump a mai adăugat că prioritatea sa majoră în reformarea sistemului de imigrație este să crească numărul americanilor angajaţi şi să le asigure salarii bune.
Decizia liderului de la Casa Albă a scos mii de oameni în stradă:
"Preşedintele ne-a minţit. El a spus că ne va oferi un viitor frumos şi că ne va trata bine, dar aceste vorbe au fost doar minciuni. Suntem dezamăgiţi că toate drepturile ne sunt luate".
"Cerem de urgenţă Congresului să se reunească şi să dezbată pachetul de reforme privind imigranţii. Vieţile acestor minunaţi oameni sunt prea importante pentru a fi folosite în jocuri politice".
Şi fostul preşedinte american Barack Obama, care a iniţiat în 2012 programul DACA, a criticat decizia administraţiei Trump. Obama a scris pe o reţea de socializare că aceşti copii trebuie să rămână în Statele Unite. deoarece au crescut în această ţară, sunt patrioți, iar diferenţa dintre ei şi americani este doar în acte. Procurorul-general al Statelor Unite, Jeff Sessions, a anunţat că începând de săptămâna viitoare nicio cerere din cadrul programului DACA nu va mai fi primită.