Cel mai puternic uragan din Atlantic a devastat insula miliardarului Richard Branson
Necker, insula privată a miliardarului Richard Branson, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din lume, a fost distrusă aproape în totalitate de uraganul Irma. Magnatul a fost găsit, împreună cu familia sa şi câţiva apropiaţi, în viaţă, după ce s-au ascuns din calea uraganului în crama casei.
Vântul, care bătea cu aproximativ 300 de kilometri pe oră, a ras tot în calea sa, şi a făcut din uraganul Irma, după cum a fost descris de presa internaţională, cel mai puternic uragan format în Oceanul Atlantic.
În ciuda intensităţii uraganului, atât Branson, cât şi familia şi persoanele care se aflau pe insulă au rămas nevătămaţi. Fiul miliardarului a scris un post pe o reţea de socializare prin care a anunţat că este fericit că toţi de pe insula Necker sunt teferi, chiar dacă o mulţime de case au fost distruse.
O situaţie asemănătoare este şi pe Insula Barbuda, o insulă din Caraibe, care a fost distrusă în proporţie de 90% de uragan. Printre construcţiile avariate a fost şi hotelul lui Robert DeNiro. Uraganul Irma, care a traversat Atlanticul, a distrus marea majoritate a clădirilor din Barbuda şi a ucis cel puţin o persoană, scrie zf.ro.
Potrivit ABC News, uraganul de categoria a 5-a a provocat „daune pe scară largă” la nivelul insulei. Barbuda are aproximativ 1.600 de locuitori.
Într-o declaraţie adresată populaţiei insulare, Robert De Niro, care deţine un resort pe insulă, a declarat că va ajuta la reconstrucţia insulei.
Gaston Browne, guvernatorul insulelor Antigua şi Barbuda, a catalogat daunele ca fiind ”absolut devastatoare”, şi a spus că preţul de reconstrucţie a infrastructurii şi a caselor nu va costa mai puţin de 150 mil. dolari. Situaţia este încă una neclară, deoarece comunicarea şi accesul pe insulă rămân încă dificile.
Până acum, uraganul Irma a cauzat, în total, decesul a cel puţin 9 persoane, iar alte 23 au fost rănite.