Agenţii Pro Imobil, anunţaţi să nu vină la muncă şi să "facă curat" în ziua descinderilor PCCOCS (FOTO)
Noi percheziţii în dosarul companiei imobiliare Pro Imobil, suspectată de evaziune fiscală. Procurorii pentru combaterea crimei organizate au descins, în această dimineaţă, în mai multe apartamente şi birouri.
Potrivit anchetatorilor, operaţiunea a avut loc după ce au fost audiaţi peste 30 de agenţi imobiliari, care au oferit mai multe detalii despre schema frauduloasă.
"În cadrul respectivelor percheziţii au fost depistate înscrisuri de ciorne, înscrisuri electronice, calculatoare, suporturi de memorie care urmează a fi examinate şi urmează a ne determina asupra prejudiciului real cauzat", a spus procurorul PCCOCS, Nicolai Dumbrăveanu.
Procurorii învinuiesc administraţia companiei Pro Imobil că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste cinci milioane de lei. Fraudele ar fi fost comise în perioada 2015-2017.
O parte din tranzacţiile cu bunuri imobiliare ar fi fost înregistrate pe numele agenţilor de vânzări şi ulterior – înstrăinate. De asemenea, angajaţii munceau fără contract de muncă şi primau salarii la negru. Două persoane din conducerea Pro Imobil au fost reţinute şi se află în arest, iar directorul companiei a fugit din ţară şi a fost anunţat în căutare.
Potrivit deschide.md, Vladislav Musteață a plecat peste hotare acum patru luni și nu s-a mai întors. Totodată, televiziunea română antena3 scrie că acesta este asociat într-o firmă imobiliară din București. Compania ar fi fost înregistrată în ţara vecină în data de 30 august 2017, adică peste două zile după primele percheziţii, efectuate la sediul din Chişinău.
Administrația companiei respinge toate acuzaţiile.
Actualitate
- Accident cu scântei în capitală. O mașină de mare tonaj a rupt firele electrice ale unei linii de troleibuz (VIDEO)
- Aproape 50 de milioane de lei au fost colectate în urma achitării impozitului pe avere
- Valeriu Triboi, condamnat condiţionat, după ce şi-a recunoscut vina şi a plătit despăgubirea şi amenda penală
- PCCOCS în vizită la "Pro-Imobil". Au prejudiciat bugetul de stat cu PESTE 5 MILIOANE DE LEI. Două persoane, reţinute
- "Roadele" percheziţiilor la Pro-Imobil. Procurorii au găsit până acum 400.000 de lei necontabilizaţi (FOTO)
- 137 de moldoveni şi-au luat diploma de mediatori. De azi înainte vor pune capăt conflictelor rapid şi ieftin