Câștigătorul Eurovision de anul acesta se retrage din muzică. Care este motivul
Cântărețul Salvador Sobral, laureatul de anul acesta al concursului Eurovision câștigat pentru prima dată în istorie de Portugalia, și-a anunțat vineri retragerea de pe scena muzicală în urma unor probleme de sănătate care l-au obligat să-și anuleze concertele.
Muzicianul în vârstă de 27 de ani va delecta vineri seară publicul cu ultimul său concert la Jardines del Casino din Estoril, în cadrul Târgului Internațional din Cascais, înainte de a se dedica"științei" cum el însuși a explicat, urmând să fie tratat de o problemă despre care nu i-a plăcut niciodată să vorbească, scrie digi24.ro.
Probleme de sănătate ale lui Sobral s-au aflat după participarea sa la ediția de anul acesta a Eurovisión, pe care a câștigat-o cu balada sa 'Amar pelos dois' (Amar por los dos) și care a rămas în istorie cu un punctaj record de 758 de puncte care a adus trofeul Portugaliei.
După acest triumf au început să circule zvonuri despre sănătatea sa precară, iar presa a ajuns să speculeze că solistul ese în pericol să moară, dacă nu va face curând un transplant de inimă.
După ce a câștigat Eurovisión, Sobral a avut o vară intensă cu numeroase concerte în promovarea albumului său 'Excuse me' cu un turneu pe care a fost nevoit să-l întrerupă, la sfârșitul lunii august, când a anunțat anularea mai multor spectacole la recomandarea medicilor.
Însă ceea ce se credea că va fi o scurtă întrerupere s-a prelungit pe o perioadă nedeterminată, din cauza "sănătății sale fragile", cum el însuși a declarat. Artistul a criticat și câteva mass-media portugheze, care anticipau că "i-au mai rămas doar trei luni de viață".
Se așteaptă ca la ultimul său concert de la Estoril, unde intrarea este gratuită, să participe un public numeros care va avea șansa să-l audă pe Sobral cântând pentru ultima oară live balada cu care a cucerit Europa 'Amar pelos dois'.
- Smiley, mereu îndrăgostit. Interpretul a mărturisit secrete din viaţa personală şi profesională (VIDEO)
- Vin nou spumos și muzică de calitate! Must Fest 2017 va avea loc în faimoasele podgorii de la Cricova
- Dans şi muzică în aer liber! Copii și interpreți au încântat publicul cu un spectacol inedit în Capitală
- Concert incendiar la Cricova. Vizitatorii vor putea gusta din mustul aromat şi din bucate tradiţionale
- Muzică, vin şi veselie pe podgoriile de la Cricova. Vizitatorii Must Fest 2017, entuziasmaţi. Goran Bregovic, întâmpinat cu ropote de aplauze