Competiție inedită! 27 de silvicultori din ţară au concurat pentru titlul naţional al celui mai bun pădurar
Cei mai buni pădurari din ţară şi-au disputat întâietatea în cadrul unui concurs naţional care a avut loc vineri, în raionul Râşcani.
Competiţia a reunit 27 de silvicultori, care au concurat la mai multe probe. Aceştia au avut de determinat speciile arborilor după seminţe, lemn şi frunze, după care au stabilit bolile arborilor. La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Pădurari au luat parte şi trei femei.
Mai bine de 10 ani, Natalia Iordache din Făleşti este trezită dimineaţa de cântul păsărilor, iar toată ziua şi-o petrece în pădure.
"Profesia de pădurar constă nu doar în a păzi pădurea sau a o proteja de infractori. Profesia de pădurar constă în aceea de a planta o pădure, de a o creşte", a spus pădurarul Natalia Iordache.
Silvicultoarea spune că a preluat meseria de la tatăl ei, care i-a insuflat dragostea pentru natură şi a învăţat-o toate secretele.
"Avem un arbore de stejar. Cred că vreo 40 de ani. Se vede pe frunze, are o boală, se numeşte făinarea stejarului. Se caracterizează prin albirea frunzelor, şi parţial uscarea lor."
Pentru a ajunge să participe la Campionatul Moldovei printre pădurari, Elena a trecut o preselecţie riguroasă. Doar 27 de silvicultori din toată ţara au ajuns în faza finală a competiţiei unde au avut de înfruntat 7 probe.
"Sunt prezenţi pădurarii din toate gospodăriile. Unde este scoasă în evidenţă profesionalismul, abilităţile, capacităţile pădurarilor", a spus şeful adjunct al Agenţiei "Moldsilva", Nicole Munteanu.
La una dintre probe, stăpânii pădurilor au stabilit specia arborilor după frunze, seminţe şi crengi. Participanţii s-au descurcat de minune şi la proba de determinare a pasării după cânt.
"Privighetoarea. Această pasăre cântă mai mult dimineaţa, în zorii zilei. E un cântec de liniştire".
Iar la partea practică, pădurarii au avut de calculat volumul buştenilor.
"Iaca masuram diametrul la capatul subtire. Şi lungimea. Avem tabele de cubaj, şi determinăm care e volumul".
Cel mai bun pădurar a fost premiat cu două mii de lei, iar pentru locurile doi şi trei au fost acordate 1.500 şi, respectiv, o mie două sute de lei. În ţara noastră avem 1500 de pădurari, dintre care 20 la sută sunt femei.
- Angajaţii SPPS se pregătesc intensiv pentru Campionatul internaţional "Bodyguard"
- Copii din toate colţurile ţării se vor întrece la alergat pe distanţa de 200 de metri la maratonul "Kids Run Day"
- Competiție inedită în Catalonia. Sute de oameni au creat turnuri umane sub privirile a mii de spectatori
- Luptă corp la corp la Ialoveni, de Ziua Limbii! Trei berbeci au fost premiul câştigătorilor
- În Marea Britanie a avut loc cursa inedită a maşinilor cu pedale