Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Jean Asselborn, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Marelui Ducat de Luxemburg
Pe data de 11 septembrie, prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Marelui Ducat de Luxemburg, Jean Asselborn, aflat în vizită de lucru la Chişinău.
În cadrul discuţiilor, oficialii au remarcat dialogul dinamic şi ascendent dintre cele două state, pronunţându-se pentru continuitatea tradiţiei de prietenie şi sprijin politic dintre ţările noastre. Totodată, Premierul Pavel Filip l-a informat pe ministrul Jean Asselborn despre reformele promovate de Guvern.
În special, şeful Executivului s-a referit la reforma Guvernului şi la scopul principal al acesteia de a fortifica capacităţile instituţiilor statului.
"Există capacitatea de a schimba lucrurile în Republica Moldova. Noi ne-am asumat o reformă ambiţioasă care are ca obiectiv de bază creşterea bunăstării cetăţenilor. În prezent ne axăm pe implementarea calitativă a reformelor", a spus Pavel Filip.
Un alt subiect discutat la întrevedere vizează soluţionarea conflictului transnistrean, despre care Premierul a menţionat că nu este un dosar simplu, iar toate eforturile sunt canalizate spre asigurarea confortului pentru cetăţenii din regiune, între acestea, accesul maşinilor din zonă în traficul internaţional, apostilarea diplomelor de studii din regiunea transnistreană, interconectarea reţelelor de telefonie.
La rândul său, ministrul Jean Asselborn a declarat că Luxemburgul sprijină ţara noastră în realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova şi susţine reformele promovate de Guvern.
Actualitate
- Trei polițiști au fost condamnați la închisoare pentru tortură
- Incendiile de pădure scapă de sub control în California: Focul a distrus peste 3 000 de hectare de vegetaţie
- STUDIU: Top 10 ţări în care oamenii trăiesc cel mai mult
- (P) TV la mobil disponibil în orice rețea din țară
- Percheziţii în Capitală, reţeaua "Avalanche", anihilată. Spălau banii obţinuţi din atacuri cibernetice
- La Luxembourg s-a desfășurat cea de-a 11-a reuniune a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova