Vlad Plahotniuc: PDM propune modificarea Constituţiei prin introducerea referinței la integrarea europeană a Moldovei
Partidul Democrat din Moldova inițiază modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul şedinţei săptămânale a PDM.
"Am discutat și modificarea Constituției, un proiect care se află de mai multe luni în lucru pe interiorul partidului democrat. Această inițiativă pornește chiar de la o hotărâre a Curții Constituționale, cu numărul 24, din 9 octombrie 2014. Prin acea hotărâre CC constată că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova. Ținând cont de această decizie, am hotărât să inițiem modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Facem acest lucru pentru că vrem ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane", a declarat liderul PDM.
Vlad Plahotniuc a menţionat că mai multe detalii legate de această modificare a Constituției vor fi comunicate pe parcursul desfășurării acțiunilor premergătoare, "când vor exista mai multe consultări, pentru a găsi formularea cea mai bună".
- Premierul Pavel Filip: "Guvernul este de partea cetăţenilor"
- Pavel Filip: "Putem garanta protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de ambele maluri ale Nistrului"
- Moldova şi Ucraina vor colabora în continuare! Pavel Filip s-a întâlnit cu Volodimir Groisman la o conferinţă internaţională în Odesa