Turcia susține introducerea pe agenda Sesiunii ONU a subiectului privind retragerea forțelor armate ruse din Transnistria
Autoritățile de la Ankara vor susține introducerea pe agenda Sesiunii Adunării Generale a ONU a subiectului privind retragerea forțelor armate ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
Despre aceasta președintele Parlamentului Andrian Candu a fost informat astăzi la întrevederea cu premierul turc, Binali Yıldırım.
Moldova a cerut Organizației Națiunilor Unite să includă tema retragerii trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, pe agenda de zi a celei de-a 72 sesiuni a Adunării Generale a ONU.
Demersul face referință la declarația Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 1999, în care era salutat angajamentul Rusiei de a scoate trupele ruse de pe teritoriul Moldovei până la sfârșitul anului 2002.
Andrian Candu și premierul turc, Binali Yıldırım au discutat despre deschiderea unui Consulat General al Republicii Turcia la Comrat și continuarea implementării proiectelor sociale prin intermediul TIKA.
"Le mulțumesc autorităților turce pentru sprijinul țării noastre în acest context. Este timpul ca Rusia să-și respecte până la capăt angajamentele asumate încă în 1999, la Summit-ul OSCE de la Istanbul" a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, pe o reţea de socializare.
Președintele Parlamentului, însoțit de Președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Vladimir Cîssa și o Delegație parlamentară, se află în aceste zile la Ankara într-o vizită oficială, la invitația omologului său Ismail Kahraman.
- ONU a cerut sancţiuni cât se poate de dure împotriva Coreei de Nord
- Coreea de Nord şi Siria colaborează în secret în domeniul militar
- Consiliul de Securitate al ONU a aprobat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord. "SUA vor plăti un preţ cuvenit"
- Evacuări în masă în Rusia. Amenințări false cu bombă
- Vladimir Putin a fost luat prin surprindere de către un robot. Ce a făcut acesta