Primarul oraşului Iargara şi reprezentantul partidului lui Usatîi, principalii bănuiţi în cazul preotului Valeriu Pistrui
Preot atacat în plină stradă. Părintele din oarşul Iargara, Valeriu Pistrui vizat în cazul cu donaţiile pentru biserică oferite de Fundaţia lui Renato Usatîi, a fost agresat.
Acesta susţine că totul s-a întâmplat după ce el a refuzat să semneze nişte acte, care ar confirma că bisericii din localitate i-au fost donate 100 de mii de lei. Intre timp, primarul orașului și reprezentantul formațiunii ”Partidul Nostru” din localitate, au fost audiați de poliție și au fost anunțați că au calitatea de bănuiți în acest caz.
Preotul a fost transportat la spital unde i-a fost acordat ajutor medical. El spune că nu a văzut cine l-a atacat.
" Am fost lovit de o persoană necunoscută, în regiunea capului. La care am căzut în genunchi. Căzând m-am lovit de poarta automobilului şi am fost lovit încă şi în faţă", a spus preotul oraşului Iargara, Valeriu Pistrui.
Soția părintelui spune că totul s-a întâmplat seara şi nu a văzut incidentul.
"El stătea rezemat de maşină. Îşi scutura praful. Eu mă dau la dumnealui şi îl întreb ce sa întâmplat. El nu vorbea numai ofta. Şi el a început da am fost pălit în spate, de la spate de cineva în cap", susţine Valentina PISTRUI, șoția părintelui Valeriu.
Femeia spune că părintele a fost amenințat, după ce cazul a fost reflectat la postul nostru de televiziune.
"Şi a venit un domn de la Leova tot de la fundaţia lui Renato Usatîi. Şi a spus părinte şi îl presa să se iscălească. Dumnealui a început a ridica vocea. Era şi domnul primar acolo", adaugă șoția părintelui Valeriu.
Oamenii din localitate spun că preotul era terorizat:
"Părintele e foarte bun om şi s-a apucat să facă biserica la noi foarte bine. Şi cuminte şi înţelegător nu s-a svădit cu nimeni. "
"Nu îi dau pace să trăiască. A spus că a fost ameninţat cu moartea din partea primarului. "
Primarul oraşului Iargara ştie de cele întâmplate şi neagă implicarea sa în acest scandal.
" Este un caz ieşit din comun nu pot să vă spun concret care este situaţia reală, nu cunosc nici eu detalii ce se întâmplă. Rămâne doar organele de drept să îşi facă misiunea cu din punct de vedere legal şi să depisteze cine a fost, cine a organizat", a declarat Eugeniu Mutaf, primarul oraşului Iargara.
Poliţia nu exclude că preotul este victima unei răfuieli pusă la cale de primarul oraşului.
"Inspectoratul de poliție Leova în comun cu procuratura au pornit o cauză penală pe tentativă de omor. Se examinează. Este cunoscut faptul că nu demult persoana respectivă, care a fost lovită cu acest obiect dur în cap a fost amenințată de primarul localității și încă careva persoane din spusele victimei", susţine Gheorghe CAVCALIUC, șeful adjunct al IGP.
Părintele Valeriu Pistriu spune că totul ar fi început după ce a refuzat să semneze nişte acte, ce ar confirma faptul că Fundaţia lui Renato Usatîi a donat bisericii din localitate 100 de mii de lei.
În noiembrie 2016, în ziua în care oraşul Iargara sărbătorea hramul localităţii, reprezentanţii fundaţiei lui Renato Usatîi au anunţat public că oferă 100 de mii de lei pentru reparaţia bisericii din Iargara. Preotul şi oamenii din localitate spun că până în prezent biserica nu a primit niciun ban.
Mai mult, preotul Valeriu Pistrui susţine că primarul oraşului, care a fost ales pe listele formaţiunii Partidul Nostru, condusă de fugarul Renato Usatîi, i-a cerut să semneze mai multe acte, care ar confirma faptul că a primit materiale de construcţie şi bani de la fundaţia lui Usatîi.
- Coreea de Nord transmite unde de șoc în lume: "Scufundăm Japonia, nu are de ce să mai existe lângă noi"
- Usatîi VS preotul din Iargara. Colegii lui Usatîi îl acuză pe preotul din Iargara că a depus mărturii mincinoase împotriva autorităţilor
- Un bărbat din Puhoi a fost răpit, bătut și amenințat cu moartea pentru că a depus mărturie
- PCCOCS: Un consilier local din Crihana Veche, reţinut pentru trafic de droguri în proporţii deosebit de mari
- ALERTĂ pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Un avion, evacuat înainte de decolare. A fost înconjurat de poliţie şi pompieri
- REMUNERAŢI ILEGAL! Consilierii și primarii formațiunii "Partidul Nostru" primesc salarii în plic achitate de penalul fugar Usatîi