Malaezia: 25 de oameni, majoritatea copii, au murit în urma unui incendiu izbucnit într-o şcoală-internat
Embed:
Cel puţin 25 de oameni, majoritatea copii, au murit în urma unui incendiu devastator, izbucnit într-o şcoală-internat din Malaezia. Alte şapte persoane au ajuns cu arsuri grave la spital.
Tragedia s-a produs într-o regiune din apropierea capitalei Kuala Lumpur. La faţa locului au venit mai multe echipaje de pompieri, care au reuşit să salveze 11 oameni din flăcări. Unul dintre supravieţuitori a declarat că incendiul ar fi izbucnit într-un dormitor de la ultimul etaj.
"Dormeam, iar la ora 5.30 m-a trezit un zgomot puternic. Am crezut că e tunet şi am deschis geamul să văd dacă e furtună. Erau mulţi oameni care strigau afară, apoi mi-am dat seama că este vorba despre un incendiu, care deja mistuia etajul trei."
Oamenii care trăiesc în apropierea şcolii au povestit că victimele au rămas blocate în clădire şi încercau cu disperare să se salveze.
"Elevii strigau şi întindeau mâinile peste geam cerând ajutor. Nu puteam decât să îi sfătuim să sară și am încercat să îi prindem. Am încercat să intrăm în clădire, dar focul era prea puternic."
Potrivit autorităţilor, este vorba despre o şcoală cu profil religios. Aici învaţă copii cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani. Cauza izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită.

- "Memorialul vieții", inaugurat la Amsterdam la trei ani de la prăbușirea zborului MH17
- Un partid din Malaezia solicită posturilor de radio să nu mai difuzeze piesa "Despacito"
- #realIT. Care sunt cele mai avansate țări din punct de vedere digital
- GHINION CURAT! Câţiva hoţi au vrut să jefuiască un magazin de bijuterii. Vei RÂDE când vei afla ce a urmat (VIDEO)
- Un bărbat a călătorit timp de trei ani și a parcurs 80.000 de kilometri fără a urce la bordul vreunui avion
- Moldoveni pasionaţi de cărţi poştale. Cum îşi promovează ţara prin intermediul postcrossingului