Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene al Moldovei a participat la Adunarea Generală ONU din New York
Pe data de 18 septembrie 2017, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, a participat la reuniunea la nivel înalt pe tema reformei Organizației Națiunilor Unite (ONU), găzduită de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
La eveniment au participat Secretarul General ONU, Antonio Guterres, reprezentanți de nivel înalt din peste 120 de state membre ale ONU, care au subscris la Declarația politică pentru reforma ONU.
Declarația stipulează oferirea sprijinului și încrederii necesare inițiativelor Secretarului General ONU de reformare a Organizației și îl încurajează să operaționalizeze procesul de reformă.
Totodată, Secretarul General este mandatat să realizeze schimbări concrete în sistemul ONU pentru a ajusta capacitățile de răspuns la crize umanitare, de dezvoltare și menținere a inițiativelor în favoarea păcii. De asemenea, se confirmă angajamentul statelor membre de a reduce duplicarea, redundanța și suprapunerea mandatelor, inclusiv ale organelor principale ale ONU.
Republica Moldova a semnat Declarația politică pentru reforma ONU la data de 12 septembrie 2017.
Presa internațională scrie că sesiunea din acest an se va concentra pe criza nucleară provocată de Coreea de Nord, amenințarea teroristă, dar şi încălzirea globală. Guvernarea de la Chișinău a propus anterior și includerea pe agendă a subiectului retragerii complete a trupelor militare ruse de pe teritoriul Moldovei. Acesta a fost adăugat în lista suplimentară a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU și va fi examinat în octombrie.
- TULBURĂTOR! Drama dureroasă a unui moldovean care a mers să muncească la negru în Rusia
- Andrei Galbur a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Slovace în Republica Moldova, Robert Kirnag
- Copiii din Mileștii Mici au acum un nou loc de joacă din partea fundației lui Vlad Plahotniuc, "Edelweiss"
- PERCHEZIŢII DE AMPLOARE. PCCOCS a descins la membrii unui grup specializat în migraţie ilegală. Cinci persoane reţinute
- Pentru 13 mii de dolari, promiteau locuri de muncă în Israel. Grupare infracţională deconspirată după doi ani de activitate