Locuri de joacă periculoase. Mămicile din România au găsit pe un teren, bucăți de pansament pline cu sânge
Viaţa copiilor a fost pusă în pericol, după ce mai multe deşeuri medicale au fost împrăştiate într-un loc de joacă din Arad. Autorităţile recomandă ca deşeurile medicale să nu fie atinse cu mâna pentru că riscul de contaminare este foarte mare.
Mănuși chirurgicale folosite și bucăți de pansament pline cu sânge. Asta au găsit mămicile la locul de joacă, scrie Realitatea.net.
„Nu se poate așa ceva! Se întâmplă în parcul de copii, de pe strada Simfoniei. Morman de mănuși folosite și comprese de dezinfectat locul puncției cu sânge, focar de infecție!!! Sunt asistentă de meserie și știu cât de periculoase sunt. Noroc că am ajuns eu și cu încă o mămică. Au apucat alți copii să le împrăștie prin parc, iar noi am început să strângem pentru a nu mai permite altora să se atingă de aceste deșeuri medicale. Am fost atât de revoltate încât nu ne-am mai gândit să sunăm la DSP. Totuși rugăm organele abilitate să se autosesizeze. Distribuiți mămici, este a doua oară când se întâmplă același lucru, poate găsim vinovații”, a declarat Ancuța M., mămica care locuiește în această zonă.
DSP Arad spune că deşeurile medicale au regim special de depozitare, iar cetățenii care observă depozitarea acestora în parcuri sau în alte zone neconforme trebuie să anunțe în cel mai scurt timp acest aspect la numărul unic de urgență 112.
„Sub nicio formă să nu se atingă de aceste deșeuri, nici măcar cu mâna, și să anunțe autoritățile. Să nu își lase nici copiii să se apropie deoarece își pun viața în pericol fiind un risc mare de contaminare", au transmis autorităţile.
- EXPLICAŢIILE meteorologilor pentru URGIA din România, în urma căreia cel puţin opt oameni au murit, iar alţi 137 au fost răniţi
- PUBLIKA WORLD: Furtuna produsă în România a făcut ravagii şi în Ungaria (VIDEO)
- Autoritățile din România și Ungaria sunt nemulțumite de decizia Radei de la Kiev privind lichidarea școlilor cu predare în limba română