Melodiile celebre a lui Eugen Doga au răsunat la Căuşeni
Amatorii creaţiei maestrului Eugen Doga şi-au dat aseară întâlnire la un concert organizat la Căuşeni. La spectacolul, organizat în scuarul Casei de Cultură, au răsunat melodiile celebrului compozitor interpretate de orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu". Eugen Doga a fost întâmpinat cu pâine și sare, flori, dar și cu ropote de aplauze.
Cel care a inaugurat marele eveniment a fost maestrul Eugen Doga, care a interpretat una din compozițiile sale.
Concertul a adunat sute de spectatori care au rămas încântați de prestația artiștilor.
"Prima dată la așa concert, la aer liber. Super, super de tot. Copiilor le-a plăcut".
"Mulțumim. Nu am avut așa concert demult."
Pe lângă localnici, la concert au ajuns şi oameni din alte sate şi oraşe.
"Am venit de la Chițcani, raionul Slobozia și suntem tare foarte impresionați de concertul care a avut loc. Special pentru concert am venit."
"Ne părea foarte rău că nu am dovedit la palatul Mimi să plecăm la Bulboaca și am plănuit în cel mai apropiat loc, iar cel mai apropiat e Căușeni numai decât să venim."
Iar această femeie a venit din satul Parcani, de lângă Tiraspol.
"Îl ador pe Eugen Doga. Nu cred că este posibil ca cineva să nu îl iubească. Îi doresc mulți ani înainte pentru că muzica sa este superbă."
Marele maestru spune că culege muzica lăsată de Dumnezeu.
"Eu caut ciocniri mari cu publicul. Secretul nu e la mine, secretul e undeva acolo sus , de aceea mie pur şi simplu mi-a căzut acel mare noroc ca să pot descifra de acolo această muzică, eu nu o compun, eu o scriu", a declarat marele compozitor, Eugen Doga.
La eveniment au fost prezenți viceministrul Educației, Culturii și Cercetării, dar și ambasadorul Statelor Unite. Pe lângă concertul propriu zis, aceștia au vizitat și biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitate, unde lucrările de reparație sunt în toi.
"Prin acest concert noi dorim ca acest proiect de restaurare să devină unul vizibil şi să devină un proiect exemplar pentru toată Republica Moldova. Maestrul Doga este un geniu născut de acest popor, de acest pământ" a declarat Gheorghe Postică, viceministru al Educaţiei şi Culturii.
"Este o restaurare foarte complicată si pentru noi este o bucurie, am dat un grant de 200 mii de dolari. Prima etapa deja am contribuit 150 mii dolari, asa că sprijinim cultura aici, în țară", a a zis James Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău
Concertul face parte dintr-o serie de evenimente care marchează lansarea unei noi campanii de promovare a turismului, intitulată "Fii oaspetele nostru." Şirul spectacolelor continuă şi astăzi la Cetatea Soroca. Iar sâmbătă, admiratorii lui Doga sunt invitaţi la Conacul Manuc Bei din Hânceşti.