Îţi faci planuri pentru vacanţa de iarnă? Cele mai atractive oferte, propuse de agenţiile de turism
Abia a trecut perioada vacanţelor de vară, însă mulţi s-au apucat deja să şi-o planifice pe cea de iarnă. Agenţiile de turism au scos deja la bătaie oferte atractive pentru Crăciun şi Revelion. Astfel, cei care preferă zăpada şi atmosfera specifică acestor frumoase sărbători pot opta pentru un sejur la munte.
Ceilalţi, mai friguroşi, care nu s-au săturat încă de soare, pot alege litoralul din Maldive, Thailanda sau Egipt. Reprezentanţii companiiilor specializate spun că cei mai mulţi moldoveni, în jur de 60 la sută, preferă totuşi să meargă iarna la munte, în România.
"Se dublează practic vânzările pentru zona montană română. Fiind una din destinaţiile care este mai aproape. O a doua destinaţie, ar fi procentul, undeva 20 şi ceva de procente, este totuşi Ucraina. Ucraina să spunem scade comparativ cu România, scade puţin în serviciile pe care le dă hoteliere", a spus directorul unei companii de turism, Sergiu Tudorov.
Cei care doresc să facă schi, în luna decembrie, dar nu prea au bani, pot alege pârtiile din Ucraina. Aici sunt cele mai mici preţuri, iar un sejur de trei zile costă între 69 şi 100 de euro de persoană.
În România, preţurile pornesc de la 94 de euro şi asta în cazul în care cumpăraţi foaia turistică până în 15 octombrie.
"Pentru zona montană Română, totuşi agenţiile bat mai mult către a doua parte, să zicem după revelion. După două ianuarie începem pornirile. O să mergem din trei în trei nopţi până în 17 februarie şi o să vindem pachete de trei nopţi, şase nopţi, nouă nopţi. Hotelele din Poiana Braşov au majorat preţurile, cam cu 20-30 de procente comparativ cu anii precedenţi", a declarat directorul unei companii de turism, Sergiu Tudorov.
Unii preferă totuşi destinaţiile fierbinţi. Nicolae Chiriac a decis să petreacă o vacanţă romantică pe Insulele Maldive.
"Ştiu că dacă faci lucrurile din timp sunt mai mari şanse ca să se realizeze şi este mai ieftin. Sunt nişte preţuri, eu consider că, sunt ok pentru aşa zonă turistică cum este Maldive", a spus Nicolae Chiriac, turist.
Mai accesibile ca preţ sunt plajele din Egipt.
"Egiptul, acum se poate de făcut bronare pentru perioada revelionului cu 958 de dolari, pentru două persoane, hotel cinci stele, all inclusiv. Preţul acesta dacă dorim să procurăm în decembrie în primele zile, o să ajungă la 1.500 aceeaşi foaie", a spus Nona Peterson, director de companie de turism.
O foaie turistică în Sri Lanka pentru perioada 28 decembrie - 4 ianuarie costă 1.400 de dolari pentru două persoane. Cei care îşi planifică o vacanţă în Spania sau Israel, vor plăti cel puţin 500 de euro de persoană.
Social
- O plajă din Marea Britanie a fost evacuată după ce a fost acoperită de ceaţă toxică
- Beneficiile ascunse pe care le are barba la bărbați. Ce a scos la iveală cercetările
- Apariţie înfricoşătoare pe plajă! Localnicii s-au speriat de moarte
- Alertă într-o staţiune din Spania, după ce o fetiţă a ieşit din apă cu răni bizare
- Naţionala de fotbal pe plajă a Republicii Moldova atacă o nouă calificare în Divizia A
- NO COMMENT: A DISPĂRUT OCEANUL în urma uraganului Irma (VIDEO)