Un fost congresman american, condmanat la închisoare pentru trimiterea de mesaje cu conținut sexual explicit unei minore
Fostul congresman american Anthony Weiner a fost condamnat luni la o pedeapsă de 21 de luni închisoare pentru trimiterea de mesaje cu conținut sexual explicit unei minore de 15 ani, ceea ce a generat un scandal cu impact asupra alegerilor prezidențiale de anul trecut din SUA, relatează Reuters, citat de agepres.
Weiner (53 de ani), care și-a recunoscut vina și a acceptat să nu conteste decizia justiției dacă primește o condamnare de maxim 27 de luni, a început să plângă după citirea sentinței de către președinta tribunalului districtual din Manhattan. Avocații săi au susținut că a acționat sub impulsul unei boli și că în prezent se tratează.
Descoperirea e-mailurilor "nepotrivite" ale lui Weiner l-a determinat pe James Comey, pe atunci directorul FBI, poliția federală, să anunțe în octombrie 2016 că agenția sa relansează ancheta asupra folosirii de către Hillary Clinton, pe atunci rivala democrată a lui Donald Trump în cursa prezidențială, a unui server privat pentru a trimite mesaje, în timp ce era secretar de stat.
Hillary Clinton a afirmat că anunțul în acest sens a contribuit la înfrângerea ei în fața lui Trump, care a acuzat-o că a pus în pericol securitatea națională folosind un server privat.
În mai, președintele Trump l-a concediat pe Comey, în contextul anchetei lansate de FBI pentru a stabili existența unor înțelegeri între tabăra republicană și Rusia cu scopul de a asigura înfrângerea lui Hillary Clinton, acuzații dezmințite de președinte.
Weiner, care a fost reprezentant de New York timp de 12 ani, și-a dat demisia în 2011, după ce s-a descoperit că făcea schimb de mesaje cu caracter sexual explicit cu femei adulte. În 2013 a candidat fără succes pentru primăria New Yorkului.
Externe
- Pantofi cu tocuri și cu...ROLE! Casa de modă Yves Saint Laurent a lansat un nou model de încălțăminte
- "Cod roşu" în Macedonia. Fotbaliștii lui Manchester United și Real Madrid au ajuns la Skopje
- Polițiștii de la vama Nădlac au prins șapte irakieni și afgani, printre care și un copil de cinci ani, ascunși de un bulgar (VIDEO)
- Înfrângere pentru echipa lui Alexandru Epureanu, Istanbul Bașakșehir. Aceasta a pierdut cu 1-2 pe teren propriu
- Manchester United s-a impus cu 4-0 în faţa lui Swansea City
- Gruparea teroristă Stat Islamic a salutat atentatul cu camioneta la Barcelona şi a îndemnat la noi atacuri în Spania