Lacul din sectorul Râşcani, plin cu peşti morţi, în mod inexplicabil. Oamenii se plâng de miros insuportabil
Miros insuportabil în preajma unui lac din sectorul Râşcani al Capitalei. Acesta a fost acoperit de peşti morţi, iar inspectorii ecologici încearcă să afle din ce cauză se întâmplă acest lucru.
Oamenii care locuiesc prin preajmă se plâng pe mirosul insuportabil.
"Cred că iazul nu e curat, cu mult nămol nu e îngrijit şi din cauza aceasta nu îi ajunge oxigen. Iazurile la noi sunt foarte rele."
"Noi permanent ne plimbăm pe aici că locuim în apropiere şi acum am observat un miros neplăcut. Se simte, se simte. Poate să fie vre-o infecţie, poate cineva intenţionat a otrăvit."
Lacul a fost curăţat de reprezentanţii întreprinderii Spaţii Verzi.
"Era alb de parcă era cu săpun apa, dimineaţă şi peştele se înăduşe, tot ieşea la suprafaţă. Eu cât am putut am adus, am scos, am adus la pisici. Şi eu strângeam şi ei stângeau", a spus reprezentantul "Spaţii Verzi", Oleg Botnari.
Inspectorii ecologici spun că acest lac a fost iniţial doar pentru acumularea apelor pluviale. Specialiştii cred că peştii mor din cauza înmulţirii algelor, care consumă oxigenul.
Pentru a stabili cauzele exacte, au fost prelevate probe.
"Putem vorbi despre mai multe cauze cum ar fi procesul de eutrofizare a apei, o eventuală poluare chimică cât şi cât şi o cauză poate fi scăderea bruscă a temperaturilor", a declarat inspectorul ecologic, Ion Bulmaga.
Lacul de acumulare se întinde pe o suprafaţă de aproximativ două hectare.
- Incendiu într-un apartament în Capitală. Locuinţa era PLINĂ PÂNĂ LA REFUZ cu vechituri și gunoaie
- Peste 40 de saci de gunoi au fost colectaţi în urma campaniei de salubrizare în parcul Râşcani al Capitalei
- Festivalul Bucătăriilor: Mâncare de pe şapte continente şi muzică bună, ieri în Parcul Dendrariu