După nouă ore de întârziere, trenul de pe ruta Moscova - Chișinău A AJUNS ÎN GARĂ. Rudele şi-au așteptat cu sufletul la gură apropiaţii
Embed:
După nouă ore de întârziere, trenul de pe ruta Moscova - Chișinău a sosit în această dimineață în gară, deşi urma să ajungă încă aseară la ora 18:00.
Din cauza exploziei produse ieri în Vinița, Ucraina, mai multe curse și-au schimbat itinerarul pentru a ocoli regiunea afectată. Întârzieri au înregistrat trei trenuri de pe cursa Moscova - Chișinău.
Primul tren a ajuns în gară în această dimineață la 03:45. Oamenii spun că au așteptat ore în șir în vagoane.
"Cam vreo 12 ore am stat. Din ce cauză noi n-am știut, badaproste că am ajuns cu bine".
Despre situaţia creată, pasagerii au fost ţinuţi la curent de însoțitorii de vagon:
"Am făcut ocolire prin oraşul Hmelițki. Am întârziat cu zece ore. Desigur, a fost incomod,
dar pasagerii au avut un comportament adecvat".
Câteva ore mai târziu, au ajuns în Chişinău şi celelalte două trenuri. Rudele şi-au așteptat cu sufletul la gură apropiaţii:
"Întâlnim rudele. Suntem aici de două ore. Am știut că vor întârzia".
Amintim că incendiul din noaptea de marţi spre miercuri la un depozit cu muniţii din Viniţa a perturbat şi traficul aerian din ţara vecină, iar peste 30 de mii de localnici au fost evacuaţi din zonă. Potrivit datelor preliminare, 30 la sută din armament a fost distrus. 2400 de pompieri, 338 de autospeciale, avioane şi tancuri au fost mobilizate pentru a localiza flăcările. Potrivit autorităţilor ucrainene, totul ar fi fost provocat intenţionat.