Guvernul american cere reţelei de socializare FACEBOOK date private despre oponenții săi
Asociația americană de apărare a libertăților ACLU a prezentat joi o contestare pentru a împiedica administrația de la Casa Albă să obțină date private vizând potențial mii de utilizatori de Facebook ostili președintelui Donald Trump, scrie Agerpres.ro
În februarie, după învestirea lui Trump la 20 ianuarie, guvernul american ceruse Facebook să-i furnizeze date referitoare la trei utilizatori considerați, potrivit administrației, activiști ce se opun noului președinte.
Pagina unuia dintre acești utilizatori, intitulată "DisruptJ20", găzduind discuții despre manifestații împotriva învestiturii, a fost vizitată de mii de utilizatori ai rețelei de socializare ale căror indentități ar fi furnizate guvernului dacă Facebook s-ar conforma solicitărilor acestuia.
American Civil Liberties Union a depus la un tribunal din Washington o cerere vizând să anuleze aceste solicitări sau să le restrângă, argumentându-și demersul prin caracterul lor "excesiv" și asigurând că ele încalcă cel de-al patrulea amendament al Constituției, care interzice perchezițiile abuzive.
Potrivit demersului, extinderea acestor solicitări ar permite guvernului să acceadă nu doar la date legate de cei trei utilizatori, ci și la cele ale unor părți terțe, inclusiv mesaje private sau opinii exprimate despre tot felul de probleme politice și sociale.
Cei trei utilizatori vizați nu au fost puși la curent cu aceste cereri inițial pentru că ele erau însoțite de un consemn de tăcere, contestat de Facebook și pe care guvernul a sfârșit prin a accepta să-l ridice el însuși la jumătatea lunii septembrie în apel.
Informațiile cerute datează de la 1 noiembrie 2016, mai exact cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, și se extind până în 9 februarie 2017, potrivit demersului.
Avocații Casei Albe au prezentat de asemenea o cerere similară serverului DreamHost, de asemenea blocată în justiție în prezent.
- Preşedintele Statelor Unite critică Facebook, acuzând reţeaua că "a fost mereu anti-Trump"
- Ironii online! Ambasada Suediei la Bucureşti anunţă într-o postare uşor ironică că Ambasada Norvegiei şi-a făcut, în cele din urmă, cont de Facebook
- ŞOCANT! O mamă a avut o aventură cu ginerele ei. A fost GROAZNIC când s-a aflat adevărul