Competiția micilor atleți: 400 de copii au participat la Kids Run Day
Viteză, emoţii şi adrenalină! La Chişinău au avut loc cursele de alergări pentru copii din cadrul Kids Run Day, care preced un alt eveniment major din calendarul sportiv, Maratonul Internațional de la Chișinău, cmpetiție pentru seniori.
Miciii sportivi s-au întrecut pe distanţa de 200 de metri pe un traseu amenajat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală.
Ei au concurat în trei categorii de vârstă - 5-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani. Concursul a adunat un număr record de 400 de copii.
Nimeni nu a vrut să cedeze, iar cursele au ţinut în suspans publicul până la final.
"Această cursă nu a fost foarte dificilă pentru mine. Asta - deoarece eu practic atletismul deja timp de doi ani. Distanţa de 200 de metri o poţi parcurge cu aceeaşi viteză şi să câştigi", a spus sportiva, Irina Logvinenco.
"Înainte, când am concurat cu adversari mai mari ca vârstă decât mine, am pierdut întotdeauna. Însă acum am ştiut dinainte că voi câştiga", a spus sportivul, Vladimir Procop.
"Pentru a treia oară în ţara noastră, la Chişinău, se desfăşoară Maratonul Internaţional. În toată lumea există tradiţia de a disputa curse de alegări pentru copii cu o zi înaintea celor de maraton. Noi nu am făcut excepţie şi am numit această zi "Kids Run Day", a spus organizatorul, Aliona Curalova.
Câştigătorii au primit medalii şi cadouri din partea sponsorilor și a organizatorilor.
Cursele de alergare printre copii s-au desfăşurat cu succes sâmbătă, urmează, în ziua de duminică, Maratonul Internațional Chișinău, eveniment important, la care Publika TV este partener media general.