Dascălii, auziţi de guvernare. Sute de pedagogi au participat la un concert organizat de PDM
Sute de profesori şi educatori care activează în sectorul Ciocana al Capitalei au participat la un eveniment festiv consacrat Zilei Profesorului. Sărbătoarea a fost organizată de Partidul Democrat din Moldova, iar dascălii au avut ocazia de a se face auziţi direct de ministrul Educaţiei, Monica Babuc, care a fost prezentă la eveniment.
Lucrătorii din sistemul de învăţământ spun că în premieră au avut parte de o asemenea festivitate îmbinată cu dialoguri constructive şi au reiterat dificultăţile cu care se confruntă în prezent.
"Dorim sistemul nostru educaţional să devină atractiv pentru tineri, dorim o colaborare fructuoasă cu noul minister şi o remunerare pe măsura aşteptărilor", Emilia Caprenco, profesoară.
Ministrul Educaţiei le-a spus profesorilor că guvernarea îşi asumă toată responsabilitatea pentru soluţionarea problemelor lucrătorilor din sistemul de învăţământ, inclusiv majorarea salariilor începând din 2018.
"Vorbesc aici nu numai de salarizare, dar şi de prestigiul scăzut al profesiei de pedagog, de multiplele rapoarte pe care trebuie şi sunteţi obligaţi să le daţi. Vreau să vă rog un lucru: haideţi să fim complici la rezolvarea acestor probleme", a declarat Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
În prag de ziua lor profesională, dascălii au primit mesaje de felicitare şi aprecieri pentru efortul care îl depun în munca lor de zi cu zi.
"Vă aducem în dar toată stima şi respectul nostru. Dar vă aducem în dar şi toate florile toamnei", a spus Simion Pleşca, deputat PDM.
"Construind prin educarea discipolilor dumneavoastră viitorul umăr la umăr. Vă mulţumim şi ne închinăm în faţa domniilor voastre", a zis Doiniţa Gherman, interpretă.
Profesorii au rămas mulţumiţi de faptul că au fost auziţi.
"Nu avem cadre didactice. Ar fi de dorit să fie majorate salariile să avem oameni la lucru."
"Sper că acesta este un prim pas în a fi auziţi de către guvernare."
"Sper că după această întrevedere cu doamna Babuc, se va schimba înspre bine toate doleanţele noastre."
Oaspeţii au avut parte şi de un concert, la care au evoluat mai mulţi artişti emeriţi din ţară, printre care Nelly Ciobanu, Olga Ciolacu, Vitalie Dani şi Anastasia Lazariuc.
Ziua profesională a Pedagogului, este marcată anual în ţara noastră în data de 5 octombrie.
- Daruri pentru veteranii din medicină! Femeile democrate au felicitat lucrătorii medicali cu ocazia Zilei profesionale
- Armata Naţională la 26 de ani. Manifestările dedicate acestei zi au început cu depuneri de flori
- Premiază cel mai iubit profesor de la școală. Ajută-l să caștige un laptop de la Fundatia ”Edelweiss”