Lacul Baikal ar putea să se transforme în ocean. EXPLICAŢIILE savanţilor
În viitorul îndepărtat, Lacul Baikal ar putea să se transforme în ocean şi să împartă Eurasia în două. După cum scrie publicaţia Academiei de Ştiinţe a Rusiei "Ştiinţă în Siberia", acest lucru s-ar putea produce peste 20 de milioane de ani.
Site-ul publicaţiei "Rossiiskaia Gazeta" informează că geologii au reuşit să stabilească legătura dintre procesele tectonice şi acumularea de precipitaţii în depresiunile lacustre ale Baikalului, şi anume fisura uriaşă în scoarţa pământului chiar în mijlocul Eurasiei, care continuă să se lărgească, scrie descopera.ro.
Doctorul în geologie şi mineralogie, Serghei Krivonogov, afirmă că, în prezent, munţii din jurul lacului continuă să se înalţe cu 5-6 mm pe an, iar depresiunile să se adâncească cu 3-4 mm anual. Dacă această dinamică se va menţine, atunci peste circa 20 de milioane de ani Eurasia ar putea să fie ruptă în două, iar pe locul Baikalului să apară un nou ocean.
- Spaimă uriaşă în familia britanică! Prințul George era cât pe ce să fie răpit de membrii unei celule teroriste
- REVOLTĂTOR! Motivele pentru care nu se interzic armele în Statele Unite
- Dacă vrei să mergi la munte în România, atunci trebuie să ştii că din 1 noiembrie va fi iarnă în toată regula în Poiana Braşov