Mesajul Prim-ministrului Pavel Filip cu ocazia Zilei Inginerului
Asăzi, pe lângă Ziua Vinului, la noi în țară se sărbătorește și Ziua Inginerului. Cu această ocazie, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a ținut să felicite toți oamenii care îmbrățilează această profesie, dorindu-le sănătate, împliniri remarcabile.
"Ingineria este o profesie cu tradiţie şi greutate, este produsul creaţiei, imaginaţiei şi al intuiţiei, oferind utilitate și confort în viața cotidiană. Inginerii sunt cei care ne fac viața mai bună, or progresul în orice domeniu al vieții economice și sociale este legat de rezultatul creației și al muncii inginerului.
Mă bucur să avem în Republica Moldova o zi dedicată profesiei de inginer, oamenilor care au menirea să genereze inovații și produse cu valoare adăugată înaltă. Cred cu tărie că profesia ne structurează ca oameni și ne definește viața. Acum 27 de ani am absolvit Institutul Politehnic din Chişinău, specialitatea inginer-mecanic. Nutresc un respect aparte pentru această profesie, care cultivă mai mult decât abilităţi de proiectare, de cercetare și de organizare a proceselor tehnologice.
Cu prilejul „Zilei Inginerului”, marcată în ţara noastră anual în prima zi de sâmbătă a lunii octombrie, permiteţi-mi, dragi colegi, să vă adresez sincere felicitări pentru profesia pe care aţi îmbrăţişat-o şi să vă asigur de toată susţinerea Guvernului, dar şi a mea personală, în eforturile de dezvoltare a economiei naţionale. Vă urez sănătate, împliniri remarcabile și Vă mulțumesc pentru muncă, dăruire şi soluțiile creative oferite."
Ziua inginerului se sărbătorește anual în prima zi de sâmbătă a lunii octombrie.
- Premierul Filip: Viitorul Moldovei poate fi fundamentat doar pe un sistem educațional puternic și performant
- Premierul Pavel Filip a felicitat toţi dascălii cu ocazia Zilei Profesorului
- Pavel Filip către profesori: "Sunteți oamenii care modelează vieți și destine"
- Premierul Pavel Filip: Vom promova oportunitățile investiţionale din Moldova în SUA
- Premierii Pavel Filip și Volodimir Groisman și-au exprimat sprijinul pentru parteneriatele de afaceri moldo-ucrainene (FOTO)
- Premierii Pavel Filip şi Volodimir Groisman au semnat Foaia de parcurs pentru dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru 2018 (FOTO)