Cea mai afectata zonă şi predispusă la distrugere din cauza fenomenelor naturale este regiunea Asia-Pacific.
Potențialul distructiv al fenomenelor naturale ar putea crește în regiunea Asia-Pacific, ai cărei locuitori au o probabilitate de cinci ori mai mare să fie afectați de astfel de fenomene decât locuitorii altor zone, a avertizat Organizația Națiunilor Unite marți, recomandând țărilor din zonă să investească în planuri de răspuns la dezastre, informează Reuters.
Regiunea Asia Pacific, unde locuiește 60% din populația lumii, este zona cea mai predispusă la dezastre a planetei.
Anul trecut, inundațiile, furtunile și temperaturile extreme au ucis 4.987 de persoane — mai puțin decât media anuală stabilită din 1970 — și au afectat aproximativ 34,5 milioane, potrivit Raportului dezastrelor naturale din zona Asia Pacific pentru anul 2017.
Țările cu venituri mijlocii și mici, care nu dispun de mijloacele adecvate pentru a se pregăti sau a răspunde la fenomenele naturale dezastruoase, au înregistrat de 15 ori mai multe victime decât țările dezvoltate din zona asiatică, potrivit raportului realizat de Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia și Pacific (ESCAP).
Dezastrele naturale pot avea ''un efect perturbator asupra surselor de venit'' și îi dezavantajează pe cei aflați deja în situații vulnerabile, în zone rurale sau afectați de sărăcie, se menționează în raport.
În afara victimelor omenești, cercetarea ESCAP a anticipat că, în perioada 2015 și 2030, 40% din pierderile economice provocate de dezastre se vor produce în zona Asia Pacific.
''Dezastrele naturale care urmează să se producă au un potențial distructiv mai mare'', potrivit ESCAP.
Comisia spune că riscurile asociate cu dezastrele naturale intensificate de fenomenul încălzirii globale ar putea crește în această regiune.
Perioadele caniculare, inundațiile și seceta ar putea fi mai severe, furtunile tropicale și ploile musonice, mai frecvente în Asia de Est și India.
Președinta ESCAP, Shamshad Akhtar, a recomandat țărilor să pună la punct planuri de răspuns la dezastre.
''Absența unui sistem de asigurări și finanțarea adecvată post-dezastru pun în pericol realizările noastre uimitoare pe plan economic'', a spus aceasta.
Potrivit raportului, țările care s-ar putea confrunta cu cele mai mari pierderi economice sunt cele mai puternice din zonă, Japonia și China.
La fel de dur ar putea fi afectate și țările mai puțin dezvoltate sau statele insulare care ar putea înregistra pierderi între 2,5 și 4 procente din produsul intern brut anual.
ESCAP a îndemnat la acțiuni care să diminueze riscul la dezastru în contextul încălzirii globale, inclusiv înființarea unui sistem de alertă și investirea în programe educaționale pentru diminuarea riscurilor dezastrelor.
- Vin ploile peste Moldova! Cum va fi vremea săptămâna viitoare şi câte grade vom avea în termometre
- Distracție pentru fotbaliștii de la Chelsea Londra. Jucătorii au luat lecţii de kung-fu
- Coreea de Nord e gata de un nou TEST NUCLEAR
- AMENINŢAREA Coreei de Nord. Ce s-ar întâmpla în primele momente după detonarea unei bombe cu hidrogen în Pacific
- Chile din nou lovită de cutremur. A fost înregistrate peste 6 grade