Regulament nou. Fără gherete, chioșcuri și tarabe pe străzile centrale din Capitală
Fără gherete şi tarabe de pe străzile centrale din Capitală. Decizia a fost luată ieri de Primăria Chişinău care a adoptat un nou regulament cu privire la desfăşurarea activităţii de comerţ în Capitală.
Potrivit documentului, va fi interzis comerţul stradal şi amplasarea tonetelor pe mai multe străzi din oraş. În timp ce unii se arată nemulţumiţi de decizie, alţii spun că astfel oraşul va fi mai curat şi mai frumos
Una dintre străzile care vor fi curățate de gherete şi tarabe este şi bulevardul Dmitrii Cantemir din centrul Capitalei. Potrivit regulamentului, acestea trebuie amplasate la cel puțin 20 de metri de stația de așteptare, asa că atunci când le va expira autorizația aceste două chioșcuri vor fi demontate.
"Ideală, o să elibereze un pic traficul şi să fie un punct de vânzare unde să meargă toată lumea, nu aşa împrăştiate pe marginea drumului."
"Sunt înşiraţi pe toate drumurile."
"Mie mi se pare o idee foarte bună pentru că ele strică aspectul oraşului."
Dar s-au găsit şi din cei care şi-au pus întrebarea de unde vor cumpăra ziare şi ţigări.
"Da de unde să cumpărăm ce ne trebuie? - Ele o să fie dar mai departe.- Dar bătrânii cum să ajungă la ele."
"Vedeţi că oamenii când ies din transport au nevoia mereu să cumpere câte ceva, cartele de încărcare, ziare. În principiu centrul oraşului e încărcat, dar sunt situaţii când trebuie să cumperi repede ceva."
Chioşcurile vor dispărea de pe 24 de străzi din sectorul Centru al Capitalei, de pe 10 străzi din zona istorică a sectorului Râşcani şi de pe cinci străzi de la Buiucani. Comercianţii spun că vot avea venituri mai mici.
"Eu sunt împotrivă desigur. Când se opresc în staţie, cât timp aşteaptă vin şi mai cumpără câte ceva, iar dacă o să fie mai departe cine o să meargă încolo?"
"Clienţii deja ştiu că aici este cafea şi vin, dar dacă o să o mute în alt loc mai la vale, eu nu o să ştie de asta."
Potrivit autorităţilor, gheretele care au fost amplasate anterior în locații care sunt acum interzise, vor fi evacuate doar după ce le va expira autorizația.
"Urmează ca să nu se mai poată notifica şi nu vor mai fi amplasate în aceste străzi. Evident că toate care au fost până acum la un moment dat vor expira şi vor fi evacuate", a spus şeful Direcţia Generală Comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii din cadrul Primăriei Chişinău, Marcel Zambițchi.
Conform noului regulament, va fi interzisă amplasarea gheretelor pe principalele bulevarde, în scuaruri, parcuri și grădini publice, pe străzile pietonale, lângă clădirile instituțiilor publice, trecerile subterane şi stațiile de așteptare.
- Toate condițiile pentru conducătorii auto! Un șofer a cumpărat struguri fără să iasă din microbuz
- Un sens giratoriu a apărut în intersecţia străzilor Uzinelor şi Industrială (FOTO)
- InfoTrafic: ACCIDENTE în Capitală. Se circulă cu dificultate pe mai multe străzi
- O stație spațială chineză a scăpat de sub control și se îndreaptă spre Pământ
- InfoTrafic: Cum se circulă la această oră în Capitală
- Locuitorii de pe mai multe străzi din Capitală rămân JOI fără apă la robinete