Palatul Justiţiei din Ungheni, gata în proporţie de 90 la sută. Noul sediu va concura cu instituţiile europene
Embed:
Magistraţii din raioanele Ungheni şi Nisporeni se vor muta până la sfârşitul anului într-un sediu nou. Palatul Justiţiei din oraşul Ungheni este gata în proporţie de 90 la sută. Instituţia a fost ridicată în cadrul reformei de reorganizare a sistemului judecătoresc, care prevede comasarea celor 41 de judecătorii existente în 15 instanţe regionale. Noul sediu, construit timp de trei ani, va concura chiar cu instituţiile europene.
"Mai avem unele lucrări, foarte puţin. Lifturile acum se termină. Şi numai pe afară a mai rămas pavajul. Ventilaţia este 98 de procente gata, încălzirea e gata", a spus Ion Găluşcă, diriginte de şantier.
Sediul noii judecătorii are şase etaje şi o suprafaţă de 4400 de metri pătraţi.
"În clădirea dată, avem 8 săli de judecată, patru pentru cauze civile şi patru pentru penale. Avem două săli mari şi două săli mai mici", a declarat Vasile Şchipu, preşedintele Judecătoriei Ungheni.
"Sunt create condiţii şi pentru celelalte părţi în proces. Atât birouri separate procurorilor, avocaţilor, săli separate colegiilor civile şi colegiile penale", a explicat Mihai Olinici, judecător Nisporeni.
"Condiţiile în cauză se creează atât pentru judecători, dar mai mult pentru justiţiabili. Este loc pentru presă, sunt create condiţii pentru persoane cu dizabilităţi", a precizat Victor Micu, preşedintele CSM.
Reducerea numărului de judecătorii şi crearea instanţelor regionale îi nemulţumeşte pe unii participanţi la proces, care spun că vor fi nevoiţi să parcurgă o distanţă mai mare până la noile sedii.
"La moment, nu vedem absolut nimic pozitiv. Da, nouă ni se promite specializarea judecătorilor. Poate doar asta ar fi fost careva o prioritate", a spus un avocat.
"Minusuri numai din punctul de vedere că clar distanţa se va mări şi pentru judecători şi pentru personal şi pentru justiţiabili. Efectul legii a fost ca judecătorul să fie specializat. Va examina dosare mai rapid şi mai corect", a subliniat preşedintele CSM .
"Personal, consider că reforma justiţiei urmează să aibă loc, are un viitor. Şi mai cu seamă că va fi posibilă o specializare a judecătorilor", a conchis Alexandru Parfeni, judecător.
Lucrările de construcţie a Palatului Justiţiei din Ungheni au costat 60 de milioane de lei. Până în 2027, urmează să fie ridicate şi sediile noi ale celorlalte 14 judecătorii regionale. Valoare totală a proiectului de reorganizare a instanţelor este de 1,8 miliarde de lei.