Ce trebuie să faci pentru a avea o relaţie lungă şi fericită. Acesta este principalul inamic al vieţii de cuplu
Nimănui nu-i place să recunoască acest lucru, dar adevărul este că multe relaţii încep să scârţâie chiar după primii ani. Realitatea este că, odată cu trecerea timpului, multe cupluri descoperă că scânteia care i-a adus împreună începe să se stingă, scrie yourtango.com. Unele cupluri vor învăţa să depăşească acest test, alţii doar se vor complace situaţiei.
Printre regulile care asigură o relaţie de durată, se numără:
Transmite recunoştinţă şi apreciere
În timp, ne obişnuim că partenerul trebuie să îndeplinească anumite sarcini şi uităm să aratăm recunoştinţă şi apreciere. În cazul în care acest lucu se întâmplă, atunci încep să apară resentimentele, care duc la certuri şi înstrăinarea celor doi.
Complimentaţi-vă partenerul
Persoanele implicate în relaţii pe termen lung uită să-şi mai aprecieze partenerul. Sunt aşa de obişnuiţi unul cu celălalt încât uită că ar trebui să-şi recucerească iubitul/iubita în fiecare zi. Conform studiilor, partenerii care îşi fac periodic complimente au şanse crescute de a rămâne împreună mai mult timp, scrie adevarul.ro
Condimentaţi-vă viaţa sexuală
În multe relaţii de durată, atunci când calitatea sexului începe să scadă, legătura este pe sfârşite. Dacă între parteneri intervin certuri repetate, atunci ar trebui examinată inclusiv viaţa sexuală. Puteţi începe chiar printr-o discuţie cu privire la aceast aspect.
Alegeţi-vă cuvintele cu atenţie
Poate suna ciudat la început, dar cuvintele pe care le utilizaţi într-o discuţie cu prietenii pot suna jignitoare pentru partenerul de viaţă. Acest lucru se întâmplă de multe ori atunci când un partener este într-o dispoziţie proastă şi celălalt încearcă să-l abordeze. Dacă nu sunteţi atent la alegerea cuvintelor, s-ar putea să provocaţi o ceartă de amploare.
Evitaţi monotonia şi încercaţi să vă surprindeţi mereu partenerul
Rutina este principalul inamic al unei relaţii. Puteţi evita monotonia încercând să fiţi cât mai spontani. Dacă de obicei mâncaţi acasă, încercaţi să vă surprindeţi partenerul invitându-l la un restaurant la care nu aţi mai fost până acum sau planificaţi o escapadă în afara oraşului doar pentru voi doi.
Dezvoltaţi interese comune
Este extrem de important să aveţi propriile hobby-uri şi să dedicaţi timp propriei dezvoltări, dar asiguraţi-vă că aveţi şi interese comune. Chiar dacă nu faceţi lucruri extraordinare, timpul petrecut împreună este foarte de important.
Nu petreceţi tot timpul împreună
O mare problemă în relaţii este că partenerii, în special cei care locuiesc împreună, îşi găsesc greu timp pentru a face lucruri pe cont propriu. Nu contează cât de mult se iubesc doi oameni, dacă se vor vedea 24/7, se vor plictisi unul de celălalt.
- HOROSCOP: Zodia care nu se va întoarce niciodată, oricât de mult ar iubi
- Luna în care te-ai născut spune ce te așteaptă în viață. Vezi dacă te-ai născut sub o stea norocoasă
- Tragedie în Capitală! La un pas de moarte în încercarea de a-și demonstra IUBIREA (VIDEO)
- CRIMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE! Un cuplu a ucis o femeie ca să-i fure copilul nenăscut