Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de investigație din Europa, UCISĂ
Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de investigație din Europa, malteza Daphne Galizia, a fost ucisă.
Explozia care i-a luat viaţa s-a produs din cauza unei bombe plasate sub maşina ei.
Despre asta a anunţat premierul Maltei, Joseph Muscat, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul s-a arătat profund indignat și a cerut forțelor de ordine să facă totul pentru a
pedepsi autorii.
Jurnalista era cunoscută pentru deconspirarea unor cazuri de corupție la nivel înalt, inclusiv în aparatul lui Joseph Muscat, care au provocat alegeri anticipate în luna iunie.
Ea avea 53 de ani şi lucra la mai multe instituții media din Malta, iar rezultatele investigațiilor pe care le făcea le publica pe blogul ei.
În primăvara acestui an, revista Politico a clasat-o pe Daphne Galizia printre cele 28 de personalități care mișcă Europa.