S-au stabilit meciurile de baraj pentru Cupa Mondială de fotbal din 2018
Confruntarea dintre Suedia și Italia este capul de afiș al meciurilor de baraj din zona Europa pentru Cupa Mondială de fotbal din 2018, potrivit tragerii la sorți efectuate marți, la Zurich, transmite Agerpres, scrie digi24.ro.
Suedia va juca pe teren propriu prima partidă, returul fiind programat în Italia.
În celelalte dueluri, Danemarca, fosta adversară a României în preliminarii, va primi replica Irlandei, Irlanda de Nord va juca împotriva Elveției, iar Croația va înfrunta Grecia.
Partidele din prima manșă vor avea loc în perioada 9-11 noiembrie, iar returul în intervalul 12-14 noiembrie.
Partidele de la baraj CM 2018:
Suedia - Italia
Danemarca - Irlanda
Irlanda de Nord - Elveția
Croația - Grecia
Selecționata Italiei, cvadruplă campioană a lumii, Elveția, Danemarca și Croația au fost capi de serie.
Nu mai puțin de 23 de echipe și-au asigurat calificarea la Cupa Mondială de fotbal care va avea loc anul viitor în Rusia, între 14 iunie și 15 iulie.
Ultimele nouă formații vor fi desemnate după încheierea preliminariilor africane și după barajele din zona Europa, precum și cele două baraje intercontinentale, Peru — Noua Zeelandă și Australia — Honduras.
Cele 23 de formații calificate sunt următoarele: Rusia (echipa gazdă, calificată din oficiu); Nigeria, Egipt (Africa); Brazilia, Uruguay, Argentina, Columbia (America de Sud); Iran, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită (toate din Asia), Mexic, Costa Rica, Panama (din CONCACAF — America de Nord, Centrală și Caraibe), Germania, Anglia, Belgia, Spania, Polonia, Islanda, Serbia, Franța, Portugalia (toate din Europa).
Tragerea la sorți a grupelor CM 2018 va avea loc pe 1 decembrie, la Moscova.
- APCE recomandă Ucrainei să revadă noua Lege a Educaţiei, mai mulți deputați au criticat prevederile documentului
- Uraganul care ameninţă Europa. Ophelia este în apropiere de Portugalia
- Până în anul 2023, Suedia va deveni prima țară din lumea fără cash. Care este motivul
- Incident armat în sudul Suediei. Patru oameni au fost răniţi
- Un URAGAN PUTERNIC va lovi Europa în următoarele zile. Marea Britanie va avea de suferit prima
- 35 de români, sclavi la o fermă din sudul Italiei. Lucrau pentru 4 euro pe oră în condiţii greu de imaginat