Economia României ar urma să crească peste potențial în 2017 și în 2018
Economia României ar urma să crească peste potențial în 2017 și în 2018, a estimat Banca Mondială (BM), conform celei mai recente actualizări a raportului Economie regională, migrație și mobilitate în Europa și Asia Centrală, scrie agerpres.ro.
"PIB-ul va crește probabil cu 5,5% în acest an, datorită măsurilor de stimulare fiscală și a îmbunătățirii economiei europene. Majorarea consumului ar urma să extindă deficitul de cont curent la 3,1% în 2017, de la 2,4% în 2016. Inflația ar urma să crească, reflectând cererea internă excesivă și atenuarea efectelor reducerilor de taxe. Banca Națională a României se așteaptă la o majorare graduală a inflației spre 2% la sfârșitul lui 2017", relevă raportul BM.
Banca Mondială previzionează o expansiune a PIB de 4,1% pentru 2018 și de 3,6% în 2019, iar deficitul de cont curent ar urma să ajungă la 3,5% anul viitor și la 3,8% în 2019.
Instituția financiară internațională avertizează că acumularea presiunilor fiscale și cererea internă excesivă limitează spațiul de manevră pentru autorități în acest an și în viitor. Deficitul fiscal și deficitul cel de cont curent sunt în creștere, iar dinamicile datoriei publice nu s-au stabilizat.
Aceste evoluții fac ca economia României să fie din ce în ce mai vulnerabilă la șocurile exogene. "Autoritățile ar trebui să ia în considerare măsuri fiscale suplimentare dacă deficitul bugetar riscă să depășească 3% din PIB în 2017 și în 2018", se arată în raportul Băncii Mondiale.
Pe plan extern, probabila reducere a volumului achizițiilor lunare de active de către Banca Centrală Europeană și ratele mai ridicate ale dobânzilor pe plan global ar putea duce la o repoziționare a încrederii investitorilor față de piețele emergente și la costuri de refinanțare mai ridicate, întărind presiunile fiscale. Aspectul pozitiv vine din creșterea peste estimări a zonei euro, care va acționa ca un motor de creștere în UE, inclusiv în România, consideră BM.
De asemenea, instituția consideră că majorarea potențialului de creștere a României necesită atenție la agenda reformelor structurale.
Reformarea administrației publice și măsurile de combatere a corupției, majorarea veniturilor din taxe prin reforme administrative, îmbunătățirea eficienței și eficacității cheltuielilor publice, implementarea noului cadru legal pentru guvernanța corporatistă a companiilor deținute de stat rămân prioritățile reformei, se mai arată în raport.
Nu în ultimul rând, este necesară reînnoirea eforturilor pentru îmbunătățirea participării forței de muncă și majorarea numărului de angajați deoarece rata șomajului rămâne ridicată în rândul tinerilor și a celor cu calificare scăzută, și pentru a asigura tuturor românilor acces la servicii publice de calitate ridicată.
Gradual, concentrarea pe politica fiscală trebuie să fie reechilibrată de la majorarea consumului spre sprijinirea unei căi de convergență sustenabile, apreciază Banca Mondială.
Banca Mondială estima în mai că economia României va înregistra un avans de 4,4% în acest an, față de o expansiune de 3,7% previzionată în ianuarie. De asemenea, instituția financiară internațională a revizuit în creștere cu 0,3% estimările pentru 2018 și 2019, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% și, respectiv, 3,5%.
Creșterea economică pentru Europa și Asia Centrală ar urma să ajungă la 2,2% în 2017, cel mai semnificativ avans în regiune din 2011, a previzionat Banca Mondială.
- Explozie într-un mall din România. Trei persoane, RĂNITE
- IMAGINI REVOLTĂTOARE! O infirmieră şterge cu mopul pe lângă un pacient căzut pe podea. Cum s-a justificat administraţia (VIDEO)
- O fetiţă de 9 ani în stare gravă, după ce a fost bătută cu bestialitate de propria mamă
- Clipe de groază trăite de un tânăr după ce a ars de viu în propria mașină (VIDEO)
- Doliu în teatrul din România! S-a stins din viaţă O ACTRIŢĂ RENUMITĂ
- Cursuri de perfecţionare de la germani. Nemţii investesc pentru a ajuta Moldova să treacă la o economie bazată pe competitivitate