Cât costă un permis de conducere pentru categoria "B" şi "C"? Oferta a doi businessmeni din Edineţ a ajuns şi la CNA
1.200 de euro. Atât trebuiau să primească doi bărbaţi din Edineţ pentru a elibera ilegal două permise auto.
Denunţătorii, doi soţi, au declarat că cei doi bărbaţi, unul şomer, iar altul om de afaceri, le-ar fi promis că au influenţă asupra membrilor Comisiei de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto.
O parte din banii pretinși, 600 de euro, ar fi fost primită de cei doi încă în luna august curent.
Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200.000 de lei.
Social
- S-au lăudat că pot influenţa deciziile unui judecător. Un bărbat şi o femeie din Ştefan Vodă, reţinuţi de CNA
- Două sate din raionul Edineț, terorizate de HOȚI. Oamenii stau cu frica în sân
- INP a organizat o operaţiune de avertizare a pietonilor. Ce scuze au avut oamenii
- 15.000 de euro pentru libertate. Un procuror şi un poliţist riscă ani grei de închisoare
- I-a aruncat mita sub masă! Un businessman din Briceni, pârât la CNA de un inspector fiscal
- Bugetul asigurărilor sociale, tot mai mare. Până în octombrie au fost acumulate peste 13 miliarde de lei