GROAZNIC! Cum a ajuns să arate una dintre cele mai frumoase zone ale lumii (FOTO)
O fotografă a surprins dezastrul ecologic din Marea Caraibilor, care a fost acoperită pe o vastă porțiune de gunoaie. "O mare de gunoaie și polistiren", remarcă fotografa Caroline Power.
Power s-a specializat în fotografie subacvatică și vrea să arate lumii întregi cum unele dintre cele mai frumoase zone din lume și oceanele care le încojoară au dispărut efectiv sub munți de deșeuri. Într-o plimbare cu barca pe Marea Caraibilor, fotografa a descoperit apa acoperită cu deșeuri din plastic: furculițe de unică folosință, sticle și gunoi, între insulele Roatan și Cayos Cochinos, în apropiere de coasta Hondurasului.
"Este devastator să vezi o zonă la care ții atât de mult ucisă, sufocată, de gunoi. Odată ce deșeurile ajung în ocean, este incredibil de dificil și costisitor să le mai scoți. Cheia este să oprești gunoiul înainte să ajungă în apă. Pentru ca acest lucru să se întoarcă, trebuie să ne îmbunătățim la capitolul educație ecologică și management al deșeurilor și să organizăm facilități de reciclare la nivel mondial", spune Caroline Power.
Fotografa a trecut cu barca printre deșeurile care se întind pe o suprafață de opt kilometri: "Oriunde ne uitam vedeam pungi de plastic de toate mărimile și formele, pungi de chipsuri, de cumpărături, saci de gunoi. Din păcate, țestoasele, peștii, balenele și păsările vor confunda aceste resturi din plastic cu hrana. După ce am intrat doi kilometri în mizerie, tot ce se vedea la orizon, oriunde te uitai, era un ocean de gunoaie", mai povestește fotografa.
"Vedem adeseori astfel de imagini șocante care ne arată cum este distrus mediul înconjurător. Însă asta este una dintre cele mai rele pe care le-am văzut”, mai spune ea.