10 butelii cu alcool etilic urmau să ajungă în mod fraudulos în Ucraina (FOTO)
Angajații Poliției de Frontieră au desfășurat acum două zile un șir de măsuri menite să combată traficul ilegal cu produse alcoolice în zona de frontieră din nordul țării. În rezultat, pe segmental de competență al Sectorului Poliției de Frontieră "Criva" s-au reținut 200 litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool, care urmau să ajungă ilegal pe teritoriul Ucrainei.
La valorificarea unei informații operative, polițiștii de frontieră au depistat la doar 5 metri de linia de frontieră, un bărbat de 46 de ani, identificat ca cetățean al R. Moldova, cu domiciliul în s. Bulboaca, r-nul Briceni. Acesta însoțea 10 butelii a câte 20 litri fiecare, pline cu lichid incolor, cu miros specific de alcool. În cadrul audierii moldoveanului s-a stabilit că acesta intenționa să transmită buteliile unei persoane necunoscute din Ucraina. Recipientele cu alcool au fost ridicate și transportate la sediul SPF "Criva", până la finalizarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Cazul este examinat în continuare sub toate aspectele în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor şi identificării altor persoane implicate.