Trecerea la ora de iarnă ne poate afecta grav sănătatea! Recomandările medicului neurolog
Acele ceasornicului vor fi mutate, la noapte, cu o oră în urmă. Astfel, ora 4:00 va deveni 3:00, iar mâine va fi cea mai lungă zi din an. Medicii spun că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se obişnui cu trecerea la ora de iarnă.
"Modificarea regimului cu o oră presupune că organismul nostru o să trebuiască să-şi remodeleze un şir de funcţii, să le reajusteze, fiindcă noi cu toţii avem un ceas biologic după care se concordează mai multe procese: endocrine, neorologice în organismul nostru", a declarat medicul neurolog, Adrian Lupuşor.
Această schimbare poate provoca stări de anxietate, somnolență și stres. Cei mai afectaţi sunt vârstnicii, copiii şi cei care suferă de boli cronice.
Specialiştii recomandă să mergem la culcare cu o oră mai târziu sâmbătă seara, iar duminică dimineaţa să nu lenevim prea mult în pat.
"Persoanele care sunt visperale, cele cărora le spunem "bufniţe", care iubesc să se culce mai târziu şi să se trezească mai târziu, anume acum, de obicei, aceste persoane suferă, căci se mişcă înapoi ceasul şi ele sunt nevoite cumva să adoarmă mai devreme", a declarat medicul neurolog, Adrian Lupuşor.
Unii moldoveni spun că schimbarea orei de două ori pe an le afectează starea emoţională şi somnul.
"Pe mine personal da, pentru că am probleme de sănătate. Am dureri de cap, trebuie să dorm mai mult."
"Schimbând orarul apar dureri de cap, probleme cu sistemul nervos, slăbiciuni, până se deprinde şi copilul inclusiv, tot cred că îl afectează. A început să piardă somnul la amiază, i s-a stricat orarul care îl avea fix."
Alţii, însă, nu sunt deranjaţi şi chiar se bucură de o oră de somn în plus.
"Pe noi ca pe noi, dar mai ales pe copii precis că îi bucură. Lor le e bine că acum sunt în vacanţă. Dar oricum e cu o oră în urmă şi asta e un plus mare pentru noi, dormim cu o oră mai mult."
Schimbarea orei a fost introdusă treptat în peste 100 de țări, cu scopul de a economisi energia, după criza petrolieră din 1937.
Social
- Bine de știut! Alimente aparent sănătoase pentru copii, dar care îi pot îmbolnăvi grav
- VESTE BUNĂ! Medicii şi farmaciştii începători vor primi indemnizaţia în trei tranşe
- Două gemene siameze, SEPARATE. Fetele aveau craniul comun și părți ale creierului
- Medicii trag un semnal de alarmă: Ce a păţit un bărbat care a băut în fiecare zi 4-5 cutii de suc energizant
- ATENŢIE! Trecem la ora de iarnă. Cea mai lungă zi din an vine cu ceva periculos
- În această noapte trecem la ORA DE IARNĂ! Cum ne influenţează această schimbare