Descoperire macabră pe Transfăgărăşan. Un bărbat a fost găsit fără suflare în propria maşină
Este ancheta în plină desfășurare după ce un turist a fost găsit mort în maşină, pe Transfăgărăşan. Omul a intrat în stop cardiorespirator şi a avut nevoie urgentă de intervenţia medicilor, scrie b1.ro.
Un echipaj SMURD care se întorcea de la Cota 2000 a ajuns la faţa locului, iar salvatorii au încercat mai bine de o oră să-l readucă la viaţă pe om. În zadar însă.
Bărbatul de 60 de ani a fost găsit în mașina sa pe Transfăgărășan, cu puțin timp înainte ca autoritățile să închidă șoseua.
Un turist norvegian l-a zărit pe acesta aflat în stare de inconștiență și înghețat de frig în autoturismul aflat într-o parcare de pe șoseaua montană.
Turistul a sunat la 112, iar o ambulanță care se întorcea la cota 2000 a ajuns la fața locului. Salvarea s-a mișcat în ritm de melc prin nameți. Până la venirea ei, rolul medicilor a fost jucat de salvamonști.
"Am fost sesizați prin dispeceratul 112 ca pe Transfăgărășan este o persoană care ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Ne-am deplasat cu o patrulă salvamont, formată din patru oameni, la locul indicat. Drumul este acoperit cu zăpadă. S-a circulat destul de greu. Ajunși la locul evenimentului, am găsit o persoană în jur de 50 de ani. Era deja în stop cardio-respirator. Am sunat la dispeceratul 112 să vină o ambulanță. Între timp, împreună cu colegii, ne-am apucat să efectuăm manevrele de resuscitare a victimei", a spus Cristian Toma, salvamont Argeș.
ROMÂNIA - UE
- Au coborât să facă fotografii şi au rămas fără maşină. Automobilul a căzut în râpă (VIDEO)
- Descoperire macabră la Cahul. Un bărbat a fost găsit mort în beci
- Îngrozitor! Cadavrul unui om al străzii a fost găsit într-o ogradă din sectorul Ciocana
- Descoperire MACABRĂ într-o pădure din Cimişlia! A fost găsit cadavrul unui bărbat împuşcat în cap
- Bărbatul găsit împuşcat în cap lângă o pădure din Cimişlia ar fi stat acolo de mai multe zile
- A avut parte de ŞOCUL VIEŢII. Ce a descoperit un bărbaz în urma unui uragan. Era acolo de peste 1.000 de ani