METEO 30 octombrie. Vreme rece şi vânt puternic în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
Vânt puternic se aşteaptă în toată ţara. Meteorologii au emis Cod Portocaliu pentru raioanele din nord şi centru, iar pentru sudul ţării a fost emis Cod Galben. Avertisment este valabil până în data de 31 octombrie. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul va sufla în rafale de până la 90 de kilometri pe oră.
Din această cauză, se pot înregistra pene de curent şi este posibil să se prăbuşească arbori. Oamenii sunt îndemnaţi să nu stea în apropierea copacilor şi să ocolească firele electrice căzute la pământ.
Meteorologii anunţă de asemenea că, astăzi, în raioanele de nord se vor înregistra +5..+8 grade Celsius, în centrul ţării vor fi +6..+9 grade, iar în sudul Moldovei mercurul din termometre va indica +7..+10.
Cerul va fi senin fără precipitaţii.
Noaptea vorm avea cel mult 6 grade Celsius.