Un sirian suspectat că pregătea un atentat terorist în Germania a fost arestat
Poliția germană a arestat dimineața un sirian de 19 ani suspectat că pregătea un atentat islamist cu exploziv în Germania, a anunțat Parchetul antiterorist într-un comunicat, informează AFP, scrie agerpres.ro.
Bărbatul, prezentat ca Yamen A., a fost arestat în zori de forțele speciale ale poliției germane, în orașul Schwerin, în nord-estul țării, iar mai multe apartamente din această regiune situată la nord de Berlin au fost percheziționate.
"Tânărul este suspectat că a planificat și a pregătit în mod concret un atentat cu motivație islamistă în Germania, cu ajutorul unui exploziv foarte puternic", a subliniat Parchetul federal german, competent în probleme de terorism.
"Nu s-a stabilit deocamdată dacă suspectul avea deja o țintă sau nu", a precizat Parchetul, subliniind de asemenea că nu dispune de elemente privind apartenența suspectului la o "organizație teroristă".
Potrivit anchetatorilor, sirianul a luat decizia cel mai târziu în iulie 2017, de a face să explodeze o bombă în Germania, cu obiectivul de a ucide și a răni un număr cât mai mare de persoane.
În săptămânile ce au urmat, el a început să-și procure produse chimice și materiale necesare pentru construirea încărcăturii explozive.