Shanghai 2011: Buick Envision Concept
Buick a lansat, la Salonul Auto de la Shanghai, noul Envision Concept, un crossover prototip care anticipează un viitor model de serie, informează Auto.ro. Cu excepția portierelor spectaculoase, a panourilor solare de pe acoperiș și a jantelor din aliaj de 22 inch, conceptul este foarte aproape de produsul final.
În concordanță cu liniile caroseriei, habitaclul este dotat cu detalii specifice unei mașini dezvoltate pentru spectacol. Printre scaunele cu tapițerie din piele și accente de aluminiu, se remarcă luminile de un albastru glacial, display-ul head-up cu tehnologie 3D și sistemul infotainment cu conexiune la Internet.
Buick Envision Concept este propulsat de un sistem hibrid plug-in, format dintr-un motor turbo de 2,0 litri și două mici unități electrice adăpostite în interiorul noii transmisii automate cu opt trepte.
Printre noutățile mecanice se numără suspenia adaptivă și sistemul de tracțiune integrală care intervine în continuu asupra cuplului livrat fiecărei roți.