Caz straniu. Un tânăr de 24 de ani s-a trezit la propria înmormântare
foto: antena3.ro
Un tânăr de 24 de ani s-a trezit la propria înmormântare, spre propriul șoc, dar și al rudelor care se pregăteau să îl ducă pe ultimul drum. Incidentul s-a întâmplat în Tingo Maria, Peru, în timpul înmormântării lui Watson Franklin Mandujano Doroteo, un tânăr de 24 de ani.
Conform presei locale, acesta fusese declarat mort după ce a dezvoltat o febră puternică, ca urmare a unei operații pe care o suferea la dentist. Se pare că doctorii au făcut de fapt o mare greșeală, omul fiind doar puternic sedat, nicidecum mort, potrivit antena3.ro
Doroteo a început să respire greu în momentul în care era așezat în sicriu, sub privirile îngrozite ale rudelor. Acesta le-a spus imediat celor din jurul său să îl scoată din coșciug, lucru care s-a și întâmplat. Omul a ajuns între timp la spital și este bine mersi, în vreme ce procurorii au deschis un dosar penal pentru a elucida cum au ajuns doctorii să îl declare mort.