S-a decis componența grupelor din TURNEUL CAMPIONILOR la tenis. Cine va evolua
Foto: Publika.md
La Londra, unde se va disputa Turneul Campionilor la tenis, s-a tras la sorţi componența celor două grupe. Numărul unu mondial, tenismanul spaniol Rafael Nadal, a fost repartizat în Grupa "Pete Sampras" alături de austriacul Dominic Thiem, bulgarul Grigor Dimitrov și belgianul David Goffin.
În Grupa "Boris Becker" vor evolua elvețianul Roger Federer, germanul Alexander Zverev, croatul Marin Cilici și americanul Jack Sock.
Competiția ce reunește, tradițional, cei mai buni jucători de tenis ai momentului se va desfăşura în capitala Regatului Unit între 12 și 19 noiembrie.
Fondul de premiere al turneului este de 8 milioane dolari.